Sari la conținut

Cum să faci un ou poșat sau cum am devenit fata cu ouăle

Am emoții mai ceva ca la prima naștere. Aștept vreo 20 de femei care nu știu ce li se pregătește și pe care nici eu nu le cunosc prea bine. Totul e nou. Locul, tema, oamenii și, mai ales, chipul blogului. Pentru el m-am băgat în povestea asta.

Mai arunc o privire în încăpere, pentru ultima verificare: avocado, roșii cherry, unt, pâine prăjită, rucola și, da, coșul uriaș cu ouă. Măcar asta nu-mi dă emoții, rețeta de ouă poșate îmi iese și cu ochii închiși. Privesc șorțurile colorate așezate cu grijă pe scaunele din jurul mesei lungi și mă întreb dacă o să aibă cine să le poarte azi.

* * *

Fata cu ouăle, așa mi-a rămas numele de la rețeta de ouă poșate făcută în martie, la relansarea blogului. Nu m-am așteptat ca un mic dejun atât de simplu să aibă atâta succes. Fetele care au gătit atunci împreună cu mine încă îmi mai scriu că le prepară dimineața în familie, iar cei care n-au ajuns la eveniment vor să repet experiența, doar ca să prindă un loc printre invitații care poartă șorțurile colorate.

Am fost dintotdeauna prietenă cu ouăle. Chiar și atunci când, preocupată ca ceea ce am în farfurie să fie cât mai sănătos, auzeam în dreapta și-n stânga că parcă n-ar fi chiar atât de bune. Că pot provoca alergii, cresc colesterolul și câte alte grozăvii care pot să convingă o mamă tânără să-l scoată definitiv din meniul familiei. Nu și pe mine.

(...)

De ce e bun oul în alimentația copiilor:

    Combate anemia și ajută în perioadele de convalescență;
    Previne tulburările oculare;
    Este sursă de colină, care ajută la reglarea sistemului nervos și a creierului;
    Unul dintre puținele alimente care conțin vitamina D, vitamina soarelui;

(...)

Citeşte mai mult pe florinabadea.ro

Foto: Arhiva personală Florina Badea

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!