Sari la conținut

Cum se face pașaportul copilului în 5 minute

Noi până acum nu ne-am încumetat să ieșim cu ea din țară, am tot zis că e micuță, dar anul ăsta am decis să plecăm. Da, fix în mijlocul iernii, ne-a lovit curajul așa, deodată. Și pentru că habar nu aveam ce implică asta, am început să căutăm.

Așa am aflat cu ocazia asta că nu mai e ca pe vremea când eram eu copil și erai trecut pe pașaportul părintelui. Acum copilul are pașaportul lui, indiferent cât de micuț este copilul. Habar nu aveam. Deci am purces la a face pașaport. Vorba vine am purces, că de fapt am tot amânat până ne-am dat seama că deja e prea târziu și trebuie musai să facem cât mai repede pașaportul copilei, altfel nu mai plecăm nicăieri în vacanță.

Spre surprinderea mea nu a fost deloc complicat, ba dimpotrivă, este o chestie foarte, foarte simplă. A durat cinci minute depunerea actelor și asta pentru că am fost noi bezmetici din cale afară și nu am plătit taxa cum trebuie, a fost nevoie să o plătim din nou. Dacă eram atenți, totul ar fi durat maxim 2 minute.

Scriu această postare poate îi este cuiva utilă, așa că iată ce am făcut noi:

Am făcut programare online pe epasapoarte.ro
Am făcut poze copilului – e nevoie de 2 poze cu dimensiunea de 4,5 pe 3,5.
Am plătit taxa online – 258 sau 219, în funcție de ce fel de pașaport faceți, explic imediat.
Ne-am prezentat la ora la care am făcut programarea, am intrat, (am plătit taxa din nou cum am zis), am semnat și gata.
În două ore puteam ridica pașaportul- ridicarea propriu-zisă a durat maxim 1 minut.

Acum, să vă povestesc pe îndelete. Pentru copil se pot face două feluri de pașaport, temporar – care are valabilitate 1 an-, și simplu- care are valabilitate 3 ani.

Diferența dintre ele este următoarea:
Pașaportul temporar
– valabil pe 1 an. 1 an pentru călătoriile în UE. În unele țări din afara UE puteți ieși cu el timp de numai 6 luni, trebuie să vă interesați care sunt cerințele pentru țara respectivă.
-costă 219 lei
–NU este nevoie de prezența copilului
-durează 2 ore să vi-l dea.
Pașaportul simplu
-valabil 3 ani. 3 ani în UE sau 2 ani jumate, cum spuneam mai sus.
-costă 258 de lei
-TREBUIE să fie prezent copilul
-durează două săptămâni să vi-l dea.

(...)

Citește mai mult pe fricidemamici.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!