Dragă om străin, de ce crezi tu că știi ce e mai bine pentru copilul meu? Ai istoricul lui medical, să știi că are nevoie de o căciulă în plus și un fular bine înșurubat peste gură? De cinci pulovere și maieu de piele în luna mai? De unde știi tu că laptele meu nu mai e bun pentru el și de aia plânge? Ești sigur că atunci când se lovește trebuie sa îl ung cu nu știu ce scârboșenie dubioasă, că așa zice în popor?
Ai competențe care te recomandă ca psiholog? Atunci de ce îi pui copilului meu verdicte de rău, mut sau surd? De ce crezi că îl cunoști atât de bine și poți determina exact când plânge de răsfăț și ca să mă controleze? Ești sigur că nu ai făcut vreun curs de nutriție? Atunci cum știi că la patru luni e musai să mănânce măr răzuit cu biscuiți populari și la șase e deja pregătit pentru o sărmăluță, că poftește mititelul? Precis ești ceva clarvăzător sau măcar ghicitor în ghioc. Altfel nu ai avea cum să știi că avem pisică sau că ea obișnuiește să mănânce limbă de copil. Ceea ce, apropos, nu obișnuiește.
Tu în schimbi obișnuiești să te bagi în seamă, să îți vâri nasul în ciorba altora, să răspunzi atunci când nu ești întrebat, să corectezi agresiv copilul unui străin de pe stradă sau să îți arăți afecțiunea față de o ființă care nu te-a văzut în viața ei. Și care are o mamă, un tată, niște bunici și poate și alte rude care să îi poarte de grijă.
De ce nu poți pur și simplu să te abții? Dacă ți se pare drăgălaș copilul meu, poți să zâmbești sau să spui o vorbă bună. Nu e nevoie să i te bagi în suflet, pentru ca mai apoi să îl cerți că te respinge. Dacă vrei să îi dai ceva de mâncare, mă poți întreba pe mine dacă are voie. Te asigur că nu sunt absurdă și dacă nu îi face rău, nu îl voi pune să refuze. Ba chiar îl voi învăța să mulțumească.
(…)
Citește mai mult pe pisicapesarma.ro!
