Sari la conținut

Dragul meu soţ, iartă-mă că uneori uit de tine

Dragul meu soţ,

De cele mai multe ori, viaţa ni se desfăşoară pe repede-înainte. Timpul trece pe nesimţite, iar eu uit să te mai văd.

Dacă mă opresc o secundă din goana zilelor noastre şi mă gândesc la tine, la noi, îmi dau seama cât de mult ne-am schimbat.

Vreau să îţi spun că sunt mândră de ceea ce eşti, de ceea ce ai devenit.

Te-am văzut în cele mai bune şi cele mai proaste momente ale tale. Aşa cum şi eu am apărut de atâtea ori, în faţa ta. Îmi pare rău…

Îmi pare rău că uneori aştept totul de la tine. Aştept lucruri care nu depind de tine. Vreau să mă faci fericită, vreau să mă faci să mă simt atrăgătoare, vreau să îmi spui că sunt perfectă aşa cum sunt. Îmi pare rău, ştiu că nu trebuie să cer toată ziua asta de la tine. Nu e treaba ta, chiar nu e. Uneori, în loc să mă supăr pe mine, pe ceea ce sunt eu... te învinovăţesc pe tine.

► Citeşte şi Soţului meu… pentru zilele în care îl urăsc

Îmi pare rău că în viaţa de zi cu zi îţi ofer ce am eu mai urât. Dar vreau sa ştii că… că tu eşti omul meu.

Eşti omul care vreau să îmi fie alături când lumea nu perfectă. Dacă este să mă trezesc în fiecare zi cu cearcăne, vreau să fii tu cu mine. Dacă trebuie să mă lupt, să cad, să mă prăbuşesc, vreau ca tu să mă ţii de mână .

Cu tine vreau să petrec cele mai frumoase clipe. Vreau să plecăm amândoi în drumeţii, să ne căţărăm pe munţi, să înotăm în lacuri. Tu eşti omul meu, tu eşti casa mea, cu tine vreau să fiu în orice loc.

Tu eşti persoana alături de care vreau să sărbătoresc. Când aflu o veste bună, pe tine simt nevoia să te sun, cu tine vreau să mă aşez la masă şi să ciocnesc paharul de şampanie.

Tu eşti omul cu care vreau să râd. Iubesc să stăm amândoi în pat, să ne uităm la un film, să mâncăm popcorn şi să râdem până ne doare burta. Iubesc să râzi de mine, atunci când greşesc prosteşte.

Numai în faţa ta vreau să plâng. Numai tu mă poţi ţine în braţe la tristeţe, numai pe umărul tău vreau să pun capul când faţa îmi e udă şi obrajii negri, de la machiajul care se scurge… De tine nu mi-e ruşine, când mă vezi aşa…

Numai tu poţi fi tatăl copiilor mei. Numai pe tine vreau să te văd ţinând în braţe omuleţii pe care i-am născut, numai tu vreau să le citeşti poveşti, vreau ca tu să te joci cu ei, vreau ca tu să le arăţi lumea asta, cu cele bune şi cu cele rele.

Tu eşti cel mai bun! Eşti cel mai bun tată din lume, eşti singurul care mi-a dăruit copii şi singurul care ar putea să o facă, vreodată.

Eşti surpriza mea. Ştiam că m-am măritat cu un om deosebit, dar habar nu aveam că vei fi un tată atât de bun. Că mă vei învăţa ce înseamnă răbdarea, că vei ştii cum se spală un bebeluş, fără să fi citit ceva despre asta. Nu ştiam că poţi fi atât de încrezător  în faţa problemelor financiare sau că tu vei fi cel care mă va lua de mână, atunci când, inevitabil, voi greşi.

Nu ştiam nimic din toate astea. Dar sunt atât de fericită că te-am ales, că m-ai ales…

Ştiu că zilele trecute mă întrebai dacă eşti aşa cum mă aşteptam să fii, atunci când te-am ţinut de mână, în faţa Domnului. Eşti mai mult de atât... şi îţi mulţumesc.

Te iubesc enorm,

Soţia ta!

Articole relationate
Urăsc grija părintească!

Urăsc grija părintească!

Astăzi, pentru prima oară, pe Mark l-a luat de la școală doamna care ne ajută la curățenie. Și deși școala e la 3 minute de mers pe jos și eu, personal, îi...

Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti