Hârșt, hârșt. Tăiem împreună gheața un pic umedă, că deh, e decembrie, dar gradele sunt de un martie mai zgribulit. Suntem prima dată împreună la patinoar pe anul ăsta. Picioarele alunecă pe gheață, mintea alunecă aiurea. Concursurile de pe blog, la care am de făcut extragerile, articolul de aprobat, încă un articol de scris, proiectele pe care le gândesc pentru la anul. Scot telefonul să fac o poză de Insta, poate o pun și pe…..Mama, mamaaaaaa, nu ești aici! De ce ai mai venit la patinoar? Simte gheața, fii una cu ea. Tu ești într-o altă lume acum. Fii mai prezentă! Putem face noi altă lume, dacă vrei. Uite, ne imaginăm o poveste. Acolo e castelul Elsei. Nu avem voie să ajungem la el decât pe pod – o limbă de gheață mai udă de pe mijlocul patinoarului. Între două postări și trei gânduri, m-am prins în povestea ei. Noi, două rătăcite din regat trebuia să găsim drumul înapoi și să ne ferim de toate relele întâlnite în cale. A fost gura de aer. Așa, rece, de decembrie.
(...)
