V-am povestit zilele trecute care a fost cel mai greu moment din cariera mea. Dar am trecut peste. Cu greu, cu mari obstacole, dar acum sunt bine. Articolul a pornit de la întrebarea unui domn:
„Auzi, dar tu nu ai niciodată probleme? Dar voi nu vă certați? Ție nu-ți vine să-ți iei câmpii? Ție nu ți-e greu? Toate articolele tale sunt pozitive.”
Vă spuneam în acel articol că am ales ca textele de pe Taticool să fie pozitive. Să vă ajute real cu ceva, nu să vă întristeze și mai mult, să vă apese și cu problemele mele. Textele mele trebuie să vă facă să zâmbiți, să vă facă să vă iubiți.
În aceeași notă, azi vreau să vă povestesc despre greutățile mele ca părinte. Știu că, din exterior, viața familiei mele pare perfectă. Avem o căsnicie de aproape 10 ani, un copil sănătos și deștept, cu care petrecem destul de mult timp, o situație financiară decentă.
Și atunci ați putea spune: Uite-l și pe ăsta că se plânge! Ce mari probleme poate să aibe? Mă lași?!
În rândurile de mai jos, nu mă plâng, ci doar vă fac câteva mărturisiri. Sunt îngrijorările mele mari, cele mai mari.
Griji de Taticool, temerile mele mari
DACĂ DATA VIITOARE NU VOM MAI AVEA NOROC?
La 10 zile de la nașterea Sophiei, era s-o pierdem. A fost de departe cel mai greu moment din viața mea. A fost ceva inimaginabil. Nu voi uita vreodată acele momente. Nu am cum. M-au marcat pe viață.
După baia de seară, bebelușul s-a deshidratat atât de mult, încât nu mai mișca. Nu mânca, aproape nu mai respira. Am fugit de urgență la spitalul la care lucra pediatra noastră. Am avut noroc că era de gardă. Ne aștepta cu toate aparatele de urgență pregătite.
Am făcut 7 minute pe drum, traversând Bucureștiul. Nu știu ce viteză am avut, nu știu ce culoare au avut semafoarele. Era aproape 10 seara și am avut noroc. O auzeam doar pe mami cum își ținea puiul în spate și îi mușca mânuțele. O mușca ușor, cât să o audă că încă trăiește. Și cuvintele ei: Hai, mami, te rog, respiră!
