Se spune că existența mamei este prima certitudine cu care se naște copilul.
Cumva, într-un mod peste puterea noastră de înțelegere, copilul care se naște știe că nu este singur pe pământ. Că lângă el se află o mamă care-i va îndemna primii pași în viață.
Și mama asta face. Îi stă alături copilului. Îl îmbracă, îl hrănește, îl ascultă, îl învață, îl ia în brațe și-l mângâie.
– Mama mea e cea mai bună, auzim deseori ieșind din gura copilului nostru. Confirmarea supremă că suntem pe calea cea bună. Ca o zână bună care vede numai ceea ce facem noi bine, iar greșelile sunt iertate miraculos, împăturite într-un suflet cald.
Când copilul se face mare, tot de mamă are nevoie. Să-l inspire, să-l îndrume, să-l ajute, să-l asculte, să-l încurajeze. Unele mame încă mai trimit pachete la copii cu trenul, altele încă le mai spală hainele, unele îi țin la ele acasă, altele le cresc copiii.
Mama are nevoie tot de-o mamă
Cu paharele de răbdare, iubire și atenție pline ochi, pare că mama este mereu disponibilă. Că o cafea și un somn cu un ochi deschis o face Prințesa Războinică cu trei rânduri de mâini, ochi de șoim și suflet de oțel.
În realitate, și mama are nevoie uneori de-o mamă.
Mama are nevoie să fie luată în brațe precum și-i strânge ea pe-ai ei în brațe.
Are nevoie să fie ascultată așa cum și ea ascultă zeci de voci, fiecare cerându-i altceva.
(...)
