Sari la conținut

Verdețuri de primăvară. Beneficiile consumului de lobodă

Una dintre verdețurile “vedete” ale primăverii este loboda. Nu doar pentru gustul delicios pe care îl oferă mâncărurilor, ci mai ales pentru beneficiile pe care aceasta le oferă organismului. Conţine numeroşi nutrienţi şi vitamine, iar unii specialişti susţin faptul că un consum regulat de lobodă ar putea ajuta la prevenirea anumitor tipuri de cancer şi boli cronice.

De cele mai multe ori, loboda este preparată în ciorbe, însă poate fi folistă în mâncăruri și în combinaţie cu spanacul sau alte legume verzi. Conţine numeroase vitamine şi săruri minerale, precum potasiu, fosfor sau calciu. Loboda poate fi consumată sub formă de sucuri sau fierturi sau infuzie. Dar poate fi folosită și în salate și chiar în prepararea plăcintelor.

Valori nutriţionale: conţine niveluri semnificative de vitamina C, vitamina K, calciu, magneziu, fosfor, fier, carotenoizi, proteine, zinc, seleniu, triptofan şi fibre alimentare, toate acestea fiind benefice sănătăţii într-o varietate de moduri.

Ce beneficii aduce organismului consumul de lobodă? Încă din antichitate, loboda a fost utilizată în scop terapeutic pentru prevenţia şi tratarea unor afecţiuni digestive sau cardiovasculare, dar şi pentru proprietăţile sale antioxidante. De asemenea, unii specialişti susţin faptul că un consum regulat de lobodă ar putea ajuta la prevenirea anumitor tipuri de cancer şi boli cronice.

Dar să le luăm pe rând!

Îmbunătățește sănătatea digestivă

Datorită nivelurilor de fibre alimentare şi alte minerale pe care le conţine şi care optimizează procesele digestive, ca multe alte legume cu frunze verzi, loboda este bună pentru stimularea digestiei. Astfel, reduce șansele de constipație, precum şi problemele gastrointestinale mai grave, cum ar fi ulcerele gastrice sau chiar cancerul de colon.

Ajută la funcţionarea rinichilor

Numeroase studii au dovedit faptul că loboda are un efect laxativ şi diuretic uşor, ceea ce înseamnă că stimulează urinarea. Acest lucru ajută la purificarea rinichilor şi elimină rapid toxinele, excesul de săruri, apă sau chiar grăsime din organism. Prin urinarea frecventă, te poţi asigura de faptul că rinichii funcţionează corect. În plus, consumul de lobodă este considerat a fi benefic şi pentru sănătatea vezicii biliare.

►Citește și Imunizarea de primăvară! 8 alimente bogate în vitamina C

Contribuie la reglarea hormonală și la circulație

Proteinele, mineralele şi vitaminele pe care le conţine loboda ajută la reglarea hormonală, necesară pentru menţinerea corectă a funcţionării întregului organism. De asemenea, nivelurile ridicate de fier şi calciu stimulează crearea celulelor roşii în sânge, ajutând circulaţia, precum şi oxigenarea ţesuturilor şi organelor, crescând astfel nivelul metabolismului.

Întărește sistemului imunitar

Știai că loboda are aproape de două ori mai multă cantitate de vitamina C decât o lămâie sau un kiwi, fructe considerate alimente de top în ceea ce priveşte necesarul de vitamina C? Acest conţinut ridicat de acid ascorbic (vitamina C) face ca sistemul imunitar să primească un “impuls”, stimulând celulele albe din sânge şi producând o regenerare celulară şi vindecare a organismului mai rapide. De asemenea, s-a constatat că loboda poate să fie extrem de benefică în tratamentul împotriva icterului.

Previne cancerul!

Loboda conţine anumiţi compuşi antioxidanţi care pot preveni cancerul şi pot neutraliza radicalii liberi care cauzează stresul oxidative la organele şi celulele corpului. Nivelurile ridicate de anociani şi carotenoide din această plantă ajută la reducerea semnelor de îmbătrânire prematură, la menţinerea sănătăţii ochilor şi chiar la prevenirea unor mutaţii celulare care pot cauza pe termen lung anumite tipuri de cancer.

În ce situații nu trebuie consumată loboda?

În mod similar cu spanacul, loboda conţine niveluri semnificative de acid oxalic, ceea ce înseamnă că persoanele care suferă de pietre la rinichi, pietre biliare sau gută ar trebui să evite consumul său.

Sursa: organicfacts.net

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!