Sari la conținut

7 cărți pentru copii care nu trebuie să lipsească din tolba Moșului

Ai expediat deja scrisoarea prichindelului tău către Moș Crăciun? E vorba de o listă destul de lungă, nu-i așa?! Ce zici dacă ai strecura printre toate jucăriile la care visează micuțul tău și o carte specială pentru copii? Dacă nu știi spre ce titlu să te orientezi, descoperă mai jos propunerile noastre.

Dincolo de orice ecran, indiferent că vorbim de tabletă, smartphone ori calculator, lectura nu trebuie să lipsească din activitățile zilnice ale unui copil. Prin urmare, cărțile ar trebui să se regăsească și în cadourile de sub brad. Pentru că cititul dezvoltă imaginația și creativitatea și reprezintă un factor important în dezvoltarea psihologică a unui copil.

Prin urmare, venim în ajutorul Moșului cel darnic și îți propunem câteva titluri de cărți pentru copii ce nu ar trebui să lipsească de sub brad.

La ce visează oamenii de zăpadă

Cea mai recentă apariţie a scriitoarei şi bloggeriţei Andreea Demirgian (injoaca.ro), cartea a fost lansată de curând la Braşov, în prezenţa ilustratoarei, Anda Ansheen. De asemenea, cu ajutorul tehnologiei moderne, a fost prezentă virtual și autoarea, care a transmis live tocmai din Canada.
Cartea, publicată bilingv (română-engleză), ne spunea povestea unui om de zăpadă făcut de doi copii care locuiau la marginea unei păduri. “Anul ăsta am construit un singur om de zăpadă. Nu e un om obișnuit, e unul care s-ar putea să reziste temperaturilor mai bine decât cei făcuți în alte ierni. E un om de zăpadă făcut din cuvintele mele și culorile Andei Ansheen, pe care am așteptat-o cu răbdare, până a avut vreme să îl deseneze. E un om de zăpadă care are ca prieten un înger cu care reușește să lege o prietenie pe viață. E un om de zăpadă care primește cel mai frumos cadou de Crăciun dintre toate: prieteni mulți și un fel de nemurireȚ, scrie Ada (Andreea Demirgian) pe blogul său. La final, cartea are şi două pagini simpatice de colorat. Găsești mai multe detalii aici.
 

De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?
... și alte 10 întrebări fantastice

Ce-ar fi dacă Făt-Frumos ar renunţa la calul său care mănâncă jăratic în favoarea unei maşini? Dacă spiriduşii ar merge la şcoală să înveţe matematică şi dacă balaurii şi-ar uşura memoria (pentru care au nevoie de şapte capete) cumpărându-şi o tabletă? Şi dacă aţi încerca să aclimatizați un dragon… la bloc? Dacă am schimba începuturile şi sfârşiturile poveştilor şi am afla motivul pentru care le place prinţeselor rozul şi care e destinul broscoilor care nu se mai trasformă în prinţi?
Răspunsurile pline de haz sunt reunite în noul volum pentru copii semnat Adina Rosetti şi ilustrat de Cristiana Radu. Designul este interactiv, copiii pot desena, răspunde la întrebări, având spațiu de desfășurare în paginile cărții.
Găsești mai multe detalii aici.
 

În orașul Bucurville

Un volum de fabule contemporane apărut la Editura Vellant, superb ilustrate de Vali Petridean, care nu subestimează inteligența celor mici și nici cheful de copilărie al celor mari. Ceea ce o face delicioasă pentru copii și adulți deopotrivă.
Bucurville e un oraș în care n-are nimeni domiciliu stabil fiindcă e orașul copilăriei, dar e un loc demențial, în care ființele și lucrurile au ceva nou și uimitor de spus și de făcut: la primarie candidează un copil, doi bascheți Converse sunt cei mai buni prieteni din univers, semnele de punctuație au o altercație, o masă de bucătărie pleacă în călătorie, viermele de mătase face lână, copiii au alergie la învățat pe dinafară poezie, unicornul are cornul în fund, Moș Crăciun vine doar că are nevoie la toaletă...

Găsești mai multe detalii aici.
 

Aventurile râmei Oli

Cei mici vor avea un nou prieten bun, un personaj curios și temerar creat de Olga Gudynn – Oli, un pui de râmă aiurit, dar curajos, care trece prin tot felul de peripeții pentru a-și urma visul de a vedea lumea.
“Aventurile râmei Oli” este o poveste despre curaj și ambiție și, nu în ultimul rând, despre puterea miraculoasă a fructelor și legumelor.
Fiecare carte vândută va ajuta la amenajarea unui atelier de artă în Spitalul Marie Curie, pentru a însenina viața copiilor bolnavi de leucemie și cancer. Olga Gudynn va dona jumătate din drepturile de autor pentru amenajarea acestui atelier. Cealaltă jumătate aparține fiului ei, Andreas, care a fost coautor. Andreas este mare iubitor de animale și își dorește să facă voluntariat la ZOO în timpul său liber.

Găsești mai multe detalii aici.
 

Te iubesc, orice-ai face!

Micuța Ema face o mulțime de trăsnăi, și, după fiecare dintre ele, vrea să știe un singur lucru: o mai iubește oare mami?
Copiii fac multe boacăne, pentru că sunt curioși, energici, vor să descopere lumea cât mai repede. Părinții încearcă din greu să-i ferească de pericole, astfel că ajung să spună NU AI VOIE mult mai des decât TE IUBESC.
O carte scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc (printesaurbana.ro) despre experimente de copil, cu dialoguri simpatice și ilustrații vesele, în care se vor regăsi toți copiii și toți părinții.

O carte simplă şi frumoasă despre bucuria jocului şi despre iubire condiţionată.
Un instrument util pentru părinți obosiți care vor să se conecteze rapid și eficace cu puiul lor.
Găsești mai multe detalii aici.

Balul florilor

O carte de Sigrid Laube, cu ilustrații de Silke Leffler, despre curaj și toleranță.
Astăzi are loc Balul florilor. Domnul Conopidă şi domnişoara Morcov își fac curaj și se duc și ei la petrecere. Sala e înmiresmată, freamătă şi răsună de cântece. Domnul Levănţică, parfumat şi elegant, dansează plin de însufleţire cu o Roză răpitoare, rotindu-se iar şi iar prin toată sala.

La sosirea neobişnuiţilor oaspeţi, florile sunt uimite şi revoltate: asemenea îndrăzneală din partea unor legume nu s-a mai văzut! Dar domnul Conopidă şi domnişoara Morcov se avântă curajoşi pe ringul de dans şi-i farmecă pe toţi cu Tangoul-castraveţilor! Florile sunt impresionate şi aplaudă cu admiraţie. În cele din urmă, florile şi legumele se împrietenesc şi petrec o seară minunată dansând împreună.

Prin această poveste subtilă, însoţită de ilustraţii exuberante, autoarea transmite micilor cititori un mesaj de toleranţă şi acceptare a diferenţelor. „Balul florilor” a câştigat în 2006 prestigiosul premiu NAPPA (National Parenting Publications Awards) Gold Award, din Statele Unite, prin care cartea a fost recunoscută ca fiind printre cele mai bune cărţi pentru copii apărute în acel an.
Găsești mai multe detalii aici.
 

Mami nu mi-a spus

Deschide această carte ca să arunci o privire pe furiș la micile secrete ale vieţii explicate de geniala Babette Cole.
„Utilă și amuzantă, o carte ce vine în sprijinul părinţilor epuizaţi să răspundă la veșnica întrebare De ce?." - Guardian

„O explorare inteligentă a tabuurilor." - Books for Keeps

„Plină de un umor nebun, cărticica semnată de Babette Cole vă va stârni cu siguranţă curiozitatea." – Junior
Găsești mai multe detalii aici.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!