Sari la conținut

Film 4 Fun – comedii şi parodii savuroase, la cea de-a 9-a ediţie

Cea de-a 9-a ediţie a festivalului Film 4 Fun se desfăşoară în perioada 4-6 august 2017 la Casino Sinaia.

Ne propunem şi anul acesta să aducem zâmbetul pe buzele spectatorilor cu o serie de comedii şi parodii savuroase.

Sloganul nostru este “ Într-o lume plină de conflicte, noi am ales să ne luăm o scurtă vacanţă şi să ne amuzăm un pic!”.

Şi la această ediţie vom prezenta publicului filme de lung şi scurt metraj, workshopuri de fotografie şi actorie, concurs de cultură cinematografică cu premii, expoziţii de fotografii şi multe alte evenimente de divertisment desfăşurate în parcul Dimitrie Ghica.

Scopul acestui festival este de a promova filmul românesc şi a noilor generaţii de cineaşti pentru a readuce publicul în sălile de cinema.

Vom continua şi anul acesta cu proiecţii ale filmelor de pre-debut ale tinerilor cineaşti.

Filmele de scurt metraj vor fi supuse votului publicului iar câştigătorul va fi premiat.

Trofeul Film 4 Fun va fi înmânat actriţei Coca Bloos.

Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se vor număra Emilia Dobrin, Radu Gabriel, Irina Margareta Nistor, Nae Caranfil, Alexandru Papadopol, Magda Catone şi mulţi alţii. Alături de invitaţii nostri spectatorii vor avea ocazia să vizioneze filme ca:  “Două Lozuri”, “6,9 pe scara Richter”, “OffStage” şi altele.

La această ediţie vom aduce un omagiu actorului Gheorghe Dinică în prezenţa soţiei sale doamna Gabriela Dinică.

Festivalul Film 4 Fun este organizat de Fundaţia Cine Remember în parteneriat cu Primăria oraşului Sinaia.

Intrarea este liberă.

Mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti