Sari la conținut

De ce este mai greu să fii „mama care stă acasă”, decât „tatăl care merge la muncă”

Pentru cei care spun din toată inima „Concediul de maternitate nu e o vacanţă de lux”, jos pălăria! Numai mămicile știu cât de greu este să stai acasă cu un copil (și, poate, tăticii „pedepsiți” să stea o oră, două, singuri cu bebelușul) – pentru că, să recunoaștem, a sta acasă cu cel mic nu are nicio legătură cu verbul „a sta”, ci s-ar traduce mai degrabă cu „a munci și a avea grijă de un copil și de casă, 24/24”.

Și pentru cei care încă nu sunt convinși de ceea ce spunem, și anume că e mult mai greu să fii mama care stă acasă cu copilul, decât tatăl care merge la muncă, avem câteva argumente scrise negru pe alb:

Job 24/24, 7/7! – Soțul meu are o muncă destul de stresantă – hârtii peste hârtii, într-un birou ticsit de oameni și de voci! Dar știi ce? El nu trebuie să șteargă pe nimeni la funduleț în timpul nopții. Mai mult, din prima secundă a dimineții, după ce îmi ridic capul de pe pernă (de fapt, chiar înainte), cineva are nevoie de mine: toddlerul vrea să ridic obloanele geamurilor, câinele vrea afară, soțul vrea cafeaua, bebelușul vrea lăptic! Și, după cum spuneam, nici nopțile nu sunt ale mele: gata, „sclava” e pe poziții!

Pentru că nu există o fișă a postului – Da, soțul poate refuza să ia hainele șefului de la spălătorie, pe motiv că nu scrie în fișa postului, dar eu?! Ce pot spune când trebuie să curăț canapeaua de căcuță, parchetul de piure și wc-ul de caca de toddler? Eeeeei, auzi de ce mă plâng și eu! Până la urmă sunt mamă și trebuie să fac de toate, nu?!

Nu ai pauză – Când îmi aud soțul „eeeei, dar poți dormi și tu o oră măcar, la prânz” mi se zbârlește părul! Da, uneori reușesc să îi adorm pe toți odată și aș putea dormi chiar și eu, dacă nu aș avea de plătit facturi, de spălat vasele, wc-ul, de făcut programare la medic, de băgat rufe la spălat, de... de... de...! Iar când se trezesc copiii?! Ce pauză, că nici la toaletă nu pot sta singură jumătate de minut!

► Citește și Am obosit chiar şi să spun că am obosit. Uneori, simt că maternitatea nu este pentru mine

Pentru că munca ta nici nu e văzută – Da, soțul vine după 8 ore de muncă și în casă e la fel de haos ca dimineață! Numai că ce nu știe el este că la haosul de ieri s-ar fi putut adăuga haosul de azi, dacă eu nu aș fi fost acasă, să mă ocup de tot! La muncă poți obține titlul de angajul lunii, acasă nu îți dă nimeni niciun trofeu pentru că ai gătit fără zahăr, ai spălat, ai făcut curat, te-ai jucat cu copii. Bine, e posibil ca la sfârșit să primești un „ești cea mai bună mamă din lume”, de la toddler – și nu există tofeu mai mare – dar e doar POSIBIL!

Pentru că munca ta nu e văzută ca un job adevărat – Iar dacă mă întrebi pe mine – așa și e! Pentru că nu primești bani pentru ceea ce faci! În schimb, munca e de 10 ori mai grea și responsabilitățile infinit mai mari – nu doar dai mâncare unor ființe, ci te asiguri că ele cresc frumos și fericite.

Nu ai nici pauză de masă – Haha, timp liber special pentru a mănânca?! Termină cu glumele! Mie mi-ar trebui timp măcar să îmi amintesc că nu am mâncat nici măcar un colț de pâine, toată ziua, ce să mai zic de un prânz în liniște?!

Pentru că nu vorbești decât cu oameni mici – Despre problemele mari, ale celor mici! De ce plouă? Când vine tati? Ce înseamnă o săptămână? De ce nu pot băga degetele în priză etc. Interesante subiecte, nu?

► Citește și Da, sunt dintre acele mame care stau cu ochii în telefon. Nu, nu am nevoie de părerea ta!

Pentru că șeful tău e un tiran – Mi-ar plăcea să cred că eu conduc treburile acasă, dar nici vorbă de așa ceva! Am lucrat pentru oameni exigenți, dar nici unul nu a început să plângă pentru că a văzut o capră mâncând mâncare de capră fără să se folosească de mâini! Sau: crezi că șeful tău e manipulativ? Uite-te la ochii de cățeluș ce îi face toddlerul când vrea ciocolată și... rămâi fără cuvinte!

Pentru că oricum nu faci ce trebuie – Tu te lași urmată de instinct, iar apoi vin speciliștii: pediatri, ginecologi, specialiști în alăptare, doctori în creșterea și dezvoltarea copilului, toți cu câte un argument că vei da greș ca mamă și vai de puiuții tăi, dacă îi vei crește în continuare cum simți. Serios?!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!