Sari la conținut

Cand te intorci la serviciu? Care sunt rezultatele unui studiu

Toate mamele se confrunta cu aceasta dilema: sa se intoarca la serviciu sau sa stea acasa, ca sa aiba mai mult timp de dedicat copiilor? Raspunsul nu are cum sa fie unul usor si, dupa luni de framantari, fiecare spera ca a gasit solutia pentru sine si pentru familia sa.  

Insa mereu ramane in suflet indoiala. Daca mergi la serviciu copiii plang pentru ca ar fi vrut sa stea mai mult timp cu tine. Si tu ai fi vrut sa stai mai mult timp cu ei. Si sunt, in permanenta, atatea lucruri pe care nu mai apuci sa le faci acasa... Daca stai acasa tanjesti dupa un pic de independenta - dupa o conversate cu adulti, dupa probleme cu adulti... 

Ai vrea cumva sa le incerci pe ambele, sa stii ca ai ales bine. Ai vrea sa te bucuri de avantajele ambelor alegeri. Acest lucru este mai complicat, insa ai putea sa te uiti la studiile sociologice. Acestea ce arata, le este mai bine copiilor daca stai acasa sau daca te intorci la munca?

 Universitatea North Carolina a facut un astfel de studiu pe care l-a publicat in Journal of Family Psychology. In cadrul acestui studiu ei au comparat mamele care stau acasa si mamele care lucreaza, fie cu norma intreaga, fie cu norma redusa. Au incercat sa identifice efectele alegerii atat asupra sanatatii mamei, cat si a intimitatii in cuplu, ingrijirii copilului si intretinerii casei. Rezultatele au aratat ca mamele care lucreaza sunt in avantaj. 

Unul dintre autorii studiului, Cheryl Buehler, explica:

"Munca ofera mamelor oportunitati si resurse care se rasfrang pozitiv si asupra stilului parental si asupra starii de bine, in general. Munca reduce izolarea sociala si le ajuta pe mame sa isi dezvolte abilitati precum rezolvarea problemelor si lucrul in echipa. Ele pot apoi sa ofere copiilor experiente de care au nevoie acestia pentru a se descurca bine in lume."

Am vazut, prin urmare, ca si copiii ies in castig de cauza daca mamele nu se dedica non stop numai ingrijirii lor. Dar cum se reflecta aceasta alegere asupra mamelor? Nu le va fi lor si mai greu sa faca fata inca unei provocari? Este o intrebare pertinenta intrucat nici atunci cand stai acasa nu reusesti sa faci tot ceea ce iti propui. 

Ei bine, rezultatele studiului sunt clar in favoarea mamelor care au ales sa munceasca: mamele care muncesc au mai putine simptome de depresie. Si asta datorita faptului ca experimenteaza mai putin izolarea sociala. Ba chiar si starea de sanatate, in general, este mai buna daca alegi sa lucrezi. Si asta se intampla in ciuda faptului ca mamele in continuarea fac majoritatea treburilor in casa, chiar daca lucreaza. Sociologii sunt de parere ca ele au reusit sa se adapteze si sa gaseasca modalitati de a face fata tuturor provocarilor. 

In ceea ce priveste intimitatea in cuplu, ea nu este influentata de faptul ca mamele lucreaza sau nu. Gradul de satisfactie maritala a ramas acelasi, indiferent de alegerea de a munci sau nu. 

 

Concluzia lui Cheryl Buehler este:

"Trebuie sa vedem mersul la serviciu ca pe o dimensiune a faptului de a fi mama. Ea ne sporeste capacitatea de a fi mame mai bune, nu o scade. Asa ca le transmit mamelor care se simt vinovate sau stresate de alegerea lor: pe ansamblu si in timp, aceasta este cea mai buna optiune pe care o poti face pentru tine si pentru familia ta."

 

Foto: Pixabay.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!