Desi frica ar fi un sentiment foarte logic in ceea ce-i priveste pe bebelusi – niste fiinte atat de mici, firave si lipsite de aparare – parintii o vad adeseori drept un semn de „slabiciune” si o gestioneaza in moduri nepotrivite, tocmai din intentia de a nu modela un viitor adult temator. Trebuie sa intelegem, insa, ca unele frici din dezvoltarea bebelusului sunt absolut normale si depinde doar de noi, parintii, sa le folosim corect pentru a pune o temelie sanatoasa la construirea unui caracter curajos. Psihoterapeutul Lidia Gheorghe face lumina in aceasta tema de puericultura controversata.
Cand apare senzatia de frica la bebelusi si ce le-o provoaca?
Chiar in perioada intrauterina bebelusii pot trai o stare de alerta pe care am putea-o traduce ca fiind teama atunci cand sunt expusi la stimuli auditivi puternici sau la interventii medicale, cum ar fi amniocenteza. Travaliul medicalizat, o nastere dificila, procedurile medicale aplicate nou-nascutului, separarea de mama, miscarile bruste, frigul, foamea - toate acestea produc bebelusilor o activare a reactiei de stres, de alarma a organismului.
Care sunt marile frici ale bebelusilor/copiilor si la ce varste apar acestea?
Cand bebelusii nu primesc ceea ce au nevoie: hrana, caldura, contact corporal, miscare, stimulare, atunci ei resimt aceasta deprivare ca pe o stare de stres pe care o exprima prin plans. Este o reactie evolutiva a puiului de om pentru a-si asigura supravietuirea si am putea decoda ceea ce traieste bebelusul atunci cand nu i se implinesc nevoile de baza ca pe o teama instictiva, arhaica, innascuta de moarte. Pe masura ce creste si dezvoltarea cognitiva isi urmeaza cursul, bebelusul isi va rafina si sursele si motivele care-i provoaca temeri.
Sunt mai cunoscute teama de straini, care apare in jurul varstei de sase luni si anxietatea de separare, care incepe sa se manifeste incepand de la aproximativ opt luni si atinge un varf la un an-un an si jumatate, continuand, insa, pana in anii de gradinita. In jurul varsei de doi ani se manifesta pregnant gandirea magica in intelegerea lumii inconjuratoare, astfel ca pot aparea temeri precum: teama ca ar putea fi aspirati in vasul de toaleta sau in scurgerea de la cada, de zgomotul aspiratorului sau de claxoanele masinilor, de ploaie, de frizer, de vrajitoare si bau-bau etc.
Ce atitudine ar trebui sa ia parintii vizavi de aceste frici?
Acestea sunt temeri previzibile, caracteristice varstelor si etapelor de dezvoltare specifice. Trebuie sa le recunoastem si sa le intelegem durata tranzitorie, sa le abordam cu intelegere si rabdare.
Toti copiii trec prin aceste etape obligatoriu? Sau este in functie de felul in care copilul a fost educat?
Copiii trec prin aceste tipuri de frici in etapele de varsta specifice, insa intensitatea si modul in care ele se manifesta difera de la copil la copil in functie de temperametul sau, dar si de contextul familial, social si cultural in care traieste.
Aceste frici sunt trecatoare sau au potential sa ramana pe viata, doar schimbandu-si obiectul?
Temerile specifice etapelor de dezvoltare sunt depasite odata cu maturizarea cognitiva si emotionala, insa, daca ele nu sunt recunoscute ca atare sau acceptate, se pot mentine. Fortarea educarii „independentei” copilului cand este in faza de anxietate de separare, cand pare prea „agatat de fusta mamei”, de exemplu, poate duce la prelungirea acestei stari. La fel, incercarea de a „explica rational” unui copil care are teama de monstri ca nu este nici unul sub pat si fortarea lui de a ramane singur in camera lui noaptea ca sa se convinga poate duce la dezvoltarea unor tulburari anxioase.
Ce efect au asupra copiilor „amenintarile” pe care parintii le formuleaza cu referire la bau-bau, lupul, omul negru etc.?
Unii parinti folosesc strategia de a obtine obedienta imediata prin a folosi bau-bau-ul, vrajitoarele si tot arsenalul de personaje negative, ba, chiar mai rau, medicul sau celalalt parinte. Pe langa faptul ca introduc minciuna si manipularea in relatia cu copilul, care invata acest model de a comunica, ii cresc copilului axietatea si il indeparteaza de intelegerea functionarii lumii reale.
De ce alte frici sunt responsabili parintii, voluntar sau involuntar, prin comportamentul lor?
De multe ori, parintii transmit, prin mesaje directe sau indirecte, propriile lor frici: de apa, de microbi si imbolnavire, de insecte sau animale, de inaltime etc.
Cum poate fi tratata frica copiilor? Care sunt semnele ce arata ca este necesara interventia unui specialist?
Frica copiilor are nevoie de intelegerea, ascultarea empatica, incurajarea si exemplul parintilor, caci ei sunt principalul sprijin al acestora in intelegerea functionarii lumii si a lor insisi. Informatia ii ajuta pe parinti sa inteleaga ca este o etapa normala de dezvoltare si sa nu-l eticheteze ca „incapatanat „sau „rasfatat” si sa-l forteze sa accepte sau sa faca ceea ce parintele considera „normal”. De obicei, copiii ajung la specialist atunci cand, in incercarile lor disperate de a-si controla fricile, acestea le despasesc resursele emotionale personale de a face fata si se transforma intr-o stare de anxietate generalizata si recurg la retragerea in lumea interioara sau agresivitate. Unii copiii somatizeaza anxietatea prin boli de piele, respiratorii, digestive sau au tulburari de somn, apetit ori ticuri.
Pe Lidia Gheorghe, psiholog si educator prenatal certificat Lamaze, o poti gasi la Centrul 9Luni sau la Cursuri bebelusi.
