COVID-19: A ieșit din comă și și-a văzut copilul pentru prima dată după 12 zile
Scene înduioșătoare s-au petrecut la un spital din New York. O mămica și-a văzut fiul la 12 zile după ce l-a adus pe lume, și asta pentru ca nașterea a avut loc...
Scene înduioșătoare s-au petrecut la un spital din New York. O mămica și-a văzut fiul la 12 zile după ce l-a adus pe lume, și asta pentru ca nașterea a avut loc...
V. cântărea 780 de grame când s-a născut la 26 de săptămâni. Doctorii i-au spus lui T., tatăl ei și prietenul meu, că șansele de supraviețuire nu sunt mari. Cum...
Uneori, viaţa îţi face surprize când te aştepţi mai puţin! Ştim cu toţii poveştilor oamenilor din jurul nostru care, după ani de încercări de a deveni...
Manushi este unul dintre cei mai mici nou-născuţi din lume care a supravieţuit. Micuţa indiancă s-a născut prematur, cu 12 săptămâni înainte de termen, având o...
Este important ca toate femeile gravide să cunoască semnele, cauzele şi metodele de prevenire a naşterii premature, pentru a nu ajunge în această situaţie, dar şi...
Un făt și-a lovit mama atât de tare, încât i-a rupt un perete al pântecului. Atât viaţa micuţului, cât şi a mamei, au fost puse în pericol.
Peste 10% din bebeluşii veniţi pe lume în România au fost născuţi prematuri.
In principiu operatia cezariana este considerata o interventie relativ sigura, desi riscurile pe care le implica pentru mama si fat sunt mai numeroase decat riscul...
Esti in ultima luna de sarcina, iar medicul ti-a spus ca vei naste un bebelus dolofan? In primul rand, nu te speria. Ce modalitate de a naste se recomanda in acest caz? Si...
Cu siguranta, ai auzit despre multe gravide care sufera de forme usoare sau mai avansate de trombofilie si care trebuie sa se injecteze zilnic. De cele mai multe ori, in...