Sari la conținut

Sănătatea unei mame înseamnă siguranță pentru copiii ei. LifeBox se alătură campaniei „Ajută o mamă să se ridice din nou”

Clienții LifeBox pot dona la finalizarea comenzii pentru îngrijirea medicală a mamelor vulnerabile. Obiectivul parteneriatului cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria este sprijinirea a 60 de mame care nu își permit îngrijirea medicală de care au nevoie.

Pentru multe mame aflate în situații vulnerabile, o consultație medicală este o cheltuială pe care nu și-o permit. Între nevoile copiilor, facturi și grija zilei de mâine, analizele și tratamentele sunt amânate. Iar atunci când sănătatea mamei se înrăutățește, întreaga familie resimte consecințele.

LifeBox se alătură Fundației Inovații Sociale Regina Maria în campania „Ajută o mamă să se ridice din nou”, invitându-și clienții să transforme grija pentru propria sănătate într-un sprijin pentru mamele care au nevoie de îngrijire medicală.

Mecanismul este simplu: la finalizarea unei comenzi pe www.lifebox.ro, clienții pot adăuga o donație. 100% din donațiile clienților ajung la Fundația Inovații Sociale Regina Maria, pentru îngrijirea mamelor în clinicile sociale. Fondurile contribuie la consultații, analize, investigații și tratamente, precum și la sprijin psihologic și social, în funcție de nevoile fiecărei paciente.

Parteneriatul își propune să mobilizeze donații de 2.000 de euro lunar, pentru a susține aproximativ 60 de mame într-un an. Medicina generală și stomatologia se numără printre domeniile cu cea mai mare nevoie de finanțare.

În fiecare an, peste 1.000 de mame primesc sprijin medical prin programele Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Pentru unele, ajutorul înseamnă o consultație și un diagnostic. Pentru altele, un parcurs mai lung, cu tratament, monitorizare și recuperare. Pentru copiii lor, poate însemna o mamă care își recapătă puterea de a avea grijă de ei și mai multă siguranță acasă.

„Pentru o mamă copleșită de griji și de boală, accesul la medic poate fi începutul unui drum prin care își recapătă sănătatea, încrederea și independența. Iar acest sprijin se simte în întreaga familie. Ne bucurăm că LifeBox ni se alătură și că, împreună cu clienții săi, putem fi alături de mai multe mame care au nevoie de îngrijire”, spune Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

„La LifeBox, credem că grija pentru sănătate ar trebui să meargă dincolo de propria persoană și să însemne, de asemenea, grijă pentru cei din jur. Prin alăturarea la campania „Ajută o mamă să se ridice din nou” ne dorim să oferim mamelor vulnerabile șansa de a primi îngrijirea medicală de care au nevoie și de a fi alături de copiii și familiile lor. Am făcut posibilă donarea direct în pagina de plată, astfel încât fiecare client LifeBox să poată contribui simplu, odată cu comanda sa, la o schimbare reală în viața unei familii. 100% din donațiile colectate merg către Fundația Inovații Sociale Regina Maria, iar împreună putem transforma un gest mic într-un sprijin esențial pentru o mamă care are nevoie de ajutor.” Florin Scarlat, cofondator LifeBox

Mai multe informații despre campanie și poveștile mamelor sprijinite sunt disponibile pe pagina campaniei și pe site-ul LifeBox.

 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro