Sari la conținut

Riscul de naștere prematură este cu 50% mai mare la mamele cu sănătate mintală precară, conform unui nou studiu

O cercetare de la Universitatea din Exeter, King's College din Londra, Școala de Igienă și Medicină din Londra și Universitatea din Liverpool a descoperit că femeile care au avut cel puțin un contact cu serviciile de sănătate mintală în ultimii șapte ani înainte de sarcină au avut un risc crescut de naștere prematură.

Studiul, „Rezultatele obstetricale și neonatale la femeile însărcinate cu și fără antecedente de îngrijire specializată în sănătate mintală: un studiu național cu date legate de rutină colectate în Anglia”, publicat în Lancet Psychiatry, a analizat date de la peste două milioane femeile însărcinate și a constatat că una din 10 femei care au folosit servicii de sănătate mintală înainte de sarcină a avut o naștere prematură, comparativ cu una din 15 dintre cele care nu au folosit servicii de sănătate mintală.

► Citește și: La fiecare 2 secunde se naște un copil prematur în întreaga lume, conform rapoartelor

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că femeile care au apelat la servicii de sănătate mintală se confruntă cu un risc mai mare de a da naștere unui copil prematur, crescând numărul de la 65 la 1.000 de nașteri la femeile care nu au folosit servicii de sănătate mintală la 75 la 1.000 de nașteri în femeile care au folosit serviciile de sănătate mintală înainte de naștere.

► Citește și: Cel mai mic bebeluș din lume a fost externat după 13 luni de spitalizare. A fost născut prematur și cântărea cât un măr

Co-autor principal al studiului, profesorul Louise M Howard OBE, profesor de sănătate mintală la King's College din Londra, a spus: „Acest studiu evidențiază măsura semnificativă în care femeile cu afecțiuni preexistente de sănătate mintală, în special cele care au fost internate în spital sau au avut recent contact cu serviciile de sănătate mintală, sunt expuse riscului de rezultate obstetricale și neonatale adverse. Prin urmare, este vital ca medicii să ceară detalii gravidelor despre contactul de îngrijire a sănătății mintale înainte de sarcină, iar apoi să le ofere acestora îngrijiri pentru a reduce riscurile nașterilor premature."

La peste 2 milioane de femei însărcinate care au născut între anii 2014 și 2018, 7,3% dintre ele (151.770) au avut cel puțin un contact cu serviciile de sănătate mintală în cei șapte ani anteriori sarcinii. Femeile internate în spitale de psihiatrie și femeile cu contacte mai recente de îngrijire a sănătății mintale înainte de sarcină au fost la cel mai mare risc de complicații legate de naștere.

► Citește și: Medicii au adus pe lume, cu succes, un bebeluș prematur de 649 de grame. Iată aici detalii despre acest caz rar

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!