Vești bune de la cercetătorii din domeniul medical: cancerul de sân, cea mai frecventă formă de cancer la femei și una dintre cele mai letale, ar putea deveni o boală de domeniul trecutului.
Dezvoltarea unui vaccin revoluționar, despre care cercetătorii spun că ar putea eradica cancerul de sân până în 2030, a încheiat în această săptămână faza întâi a studiului clinic, iar peste 75% dintre femeile participante au prezentat un răspuns imun puternic, măsurat prin nivelul anticorpilor de pe globulele albe.
Vaccinul are ca scop atât prevenirea, cât și tratamentul cancerului de sân – o boală care afectează una din opt femei.
„Este extrem de promițător,” a declarat dr. Amit Kumar, directorul executiv al Anixa Biosciences, compania care dezvoltă vaccinul în parteneriat cu Cleveland Clinic.
În prima fază a studiului, cercetătorii au administrat vaccinul unui număr de 35 de femei, majoritatea diagnosticate cu cancer mamar triplu negativ – cea mai agresivă formă a bolii. Este același tip de cancer care a determinat-o pe Angelina Jolie să facă o dublă mastectomie preventivă la vârsta de 37 de ani, după ce a descoperit că poartă o mutație genetică ce crește semnificativ riscul de boală.
Participantele au fost monitorizate prin prelevarea periodică de sânge, pentru a măsura nivelul de producere a anticorpilor la nivelul celulelor T și B – două tipuri de globule albe – împotriva alpha-lactalbuminei, molecula pe care o vizează vaccinul.
Cercetătorii au declarat că singurul efect secundar observat a fost o iritație la locul injectării.
„Este un mecanism complet nou și credem că, dacă va funcționa și va putea preveni cancerul, atunci am putea elimina cancerul de sân ca boală, la fel cum am făcut cu poliomielita sau alte boli infecțioase,” a declarat Kumar pentru The Post.
Faza a doua, care urmează să înceapă anul viitor, va testa vaccinul pe un grup mai larg de persoane și va include și alte forme de cancer mamar.
Vaccinurile împotriva cancerului s-au dovedit extrem de greu de dezvoltat, a adăugat Kumar. „Nu a existat niciodată un vaccin împotriva cancerului care să aibă cu adevărat succes.”
Spre deosebire de vaccinurile pentru boli infecțioase, care vizează organisme străine corpului, precum virusurile, cancerul este o provocare diferită, deoarece se dezvoltă din celulele proprii ale unei persoane.
Totuși, ceva unic în cazul cancerului de sân este faptul că una dintre proteinele prezente în celulele canceroase – alpha-lactalbumina, o proteină legată de alăptare – nu este prezentă în organismul femeii în afara perioadelor de sarcină și alăptare.
Astfel, un cercetător de la Cleveland Clinic a avut în 2018 ideea de a viza această proteină și de a vaccina femeile care nu mai intenționează să aibă copii, ceea ce a dus la lansarea studiului clinic.
Cercetarea, considerată un progres major în medicina oncologică, este finanțată de Departamentul Apărării al SUA. Kumar speră ca proiectul să nu fie afectat de tăierile actuale ale fondurilor federale.
„Există multă incertitudine,” a recunoscut el.
Cercetătorii plănuiesc să își prezinte concluziile la Casa Albă în cursul acestui an.
„Celulele canceroase se dezvoltă din celulele tale sănătoase... astfel că sistemul imunitar nu le poate distinge cu ușurință ca fiind periculoase,” a explicat Kumar.
Cercetările anterioare privind vaccinurile anticancer s-au concentrat pe proteine care apar în concentrații mai mari în celulele tumorale – dar acest lucru a dus deseori la atacuri imune și asupra organelor sănătoase care exprimă aceeași proteină.