Sari la conținut

Cuvântul magic pe care să i-l spui copilului tău, mai important decât „te rog” şi „mulţumesc”

Ieri am ieşit să ne plimbăm în parc, unde întâmplător am dat peste un skatepark. Acolo erau o mulţime de tineri care se plimbau cu rolele, părând atât de liberi, de mulţumiţi şi de fericiţi, încât nici fetiţa mea nu îşi putea lua ochii de la ei. Se uita la ei cum plutesc şi nu voia să plecăm de acolo sub nicio formă. Am privit-o îndelung şi i-am citit în ochi dorinţa: voia şi ea să se plimbe cu rolele. Era atât de entuziasmată…

Numai că… fetiţa mea are patru ani, în parc nu erau role de dimensiunea ei (deci nu putea închiria), eu aveam ceva urgent de făcut, iar parcul se închidea în 20 de minute. Dar ea chiar voia să încerce şi se uita la mine de parcă toată viaţa ei s-a rezumat la această dorinţa.

Şi atunci am spus:

Haide să încercăm! – i-am închiriat cea mai mică mărime de role existentă, i-am îndesat şosete în vârf, le-am strâns bine şi… am ieşit în ring. Numai că… picioruşele nu o ascultau deloc. Unul se ducea în dreapta, unul în stânga, incontrolabil. Se mişcau aşa cum e normal să se mişte la fiecare începător. După cele 20 de minute, ne-au anunţat că parcul se închide, iar micuţa mea era, normal, dezamăgită.  Dar, mai mult decât atât, era fericită că am încercat.

Am descoperit acest cuvânt magic pe vremea când băieţelul nostru avea doar un anişor. Când soţul meu l-a rostit pentru prima dată, s-a deschis parcă universul experimentelor, pentru noi.

„Tati, haide să amestecăm toate aceste culori cu mâinile” sau „Mami, vreau să te ajut şi eu să facem supă”. "Apă fierbinte, cuţit ascuţit…" - Nu îmi suna prea bine.. Dar i-am spus: haide, să încercăm să o facem împreună! De ce nu?

După mai multe încercări, fetiţa chiar mă ajută să facem supă. Responsabilitatea ei este să cureţe cartofii şi morcovii. Da, nu o face atât de repede şi de bine ca mine. Da, stau în permanenţă lângă ea, când face asta, şi îi zic de 100 de ori să aibă grijă la degeţele. Dar încercăm. Şi important e că ne iese.

Copiii iubesc enorm momentele de tipul „hai să încercăm”. Pentru că asta înseamnă să fii copil: să fii curios, să descoperi, să faci ceea ce îţi doreşti. Iar acest exerciţiu este extrem de benefic şi pentru noi, ca adulţi: ne ajută să ne eliberăm de responsabilităţi excesive, să ne privim unii pe alţii mai conştient, să râdem şi să ne minunăm.

Magia stă întocmai în faptul că facem toate aceste lucruri împreună, ne ajutăm unii pe alţii, experimentăm.

Să încercăm – este o poveste despre vulnerabilităţii, care transmite următorul mesaj: nu ştiu ce se va întâmpla, nu ştiu unde va duce asta, dar o putem face. Este despre cel ce poate fi Noul TU, care încearcă şi experimentează, care se eliberează de constrângeri . Este despre Noul Tu sincer, care are întotdeauna o atitudine fresh, tânără, care are dorinţa de a păşi alături de copilul său în necunoscut, realizând că numai aşa poate descoperi tărâmuri magice.

De ce nu? De ce să nu încerci? De ce să nu fii Noul Tu, cel care spune Da provocărilor?

Crede în tine, aşa cum Kaufland crede că noi, oamenii, suntem suma experienţelor noastre, iar fiecare experienţă nouă pe care o avem ne transformă în Noul TU.

Astfel, pentru voi cei care aveți nevoie de și mai multă inspirație, puteți intra aici. E o sursă sigură de îndemnuri fresh!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti