Sari la conținut

Două reţete de cină gata în mai puţin de 15 minute

Nu am să vă spun să aruncaţi nişte mici în tigaie şi să fierbeţi câteva paste, deşi şi ele ar fi gata în 15 minute. Ce încercam aici să găsim este cum să preparăm mâncare sănătoasă în 15 minute. Să fim în stare să punem pe masă o mâncare care să pară că ne-a luat ore de făcut, atât de savuroasă şi de complexă să fie.

Şi, din fericire, am găsit câteva astfel de reţete. Desigur, ele apelează la câteva trucuri şi se bazează pe o bucătărie bine aprovizionata.

Pui cu coriandru şi lămâie verde, pe un pat de orez şi fasole neagră

Pentru sos ai nevoie de suc de lămâie, miere, ulei de măsline, sare şi piper, pe care să le amesteci.

Pieptul de pui are nevoie de 5 minute ca să se facă la foc mediu. Adaugi o lingură de ulei de măsline şi sare şi piper după gust. Nu uita să îl întorci, ca să se pătrundă pe toate părţile. 

Adăugă sosul şi lasă-l împreună cu puiul să se facă încă 3-4 minute. Când sosul se mai reduce şi puiul este făcut adăugă restul de ingrediente, orezul şi fasolea neagră. Ele trebuie să fie deja fierte, aşa că alege conserve, întrucât este o masă făcută în grabă. Mai poţi folosi şi boabe de porumb, tot fierte în prealabil. Gustă şi vezi de ce condimente ai mai avea nevoie. Când s-a încălzit totul mâncarea este gata!

Reţeta detaliată o găsiţi aici

Paste orzo cu somon

Ai nevoie de somon afumat. Şi de paste orzo, care sunt paste tăiate în formă de bob de orez un pic mai lung. Se adăugă usturoi, unt, faină, lapte, mazăre congelată, parmezan, pătrunjel.

Începe prin a topi un pic de unt într-o tigaie. Adăugă apoi usturoiul tăiat. În 2 minute, când devine transparent, adaugi o lingură de făină şi mai laşi un minut. Adaugi o cană de lapte şi amesteci bine cu un ţel. Mai adaugi încă o cană de lapte. Adaugi 2 căni de supă de pui, sau de apă, dacă nu ai. Pui pastele orzo şi mazărea congelată. Se lasa împreună la foc mediu în jur de 5 minute. Nu uita să amesteci.

O iei de pe foc, adaugi parmezan, sare, piper şi apoi somonul.

Reţeta detaliată o găsiţi aici. Foto la începutul articolului.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!