Sari la conținut

Ce medicamente trebuie să eviți în timpul sarcinii

Este important să consulți medicul care îți supraveghează sarcina pentru orice medicament pe care intenționezi să-l iei. Chiar și pentru o banală răceală ori o durere de cap sau de măsea. Însă pot apărea situații când nu poți ajunge la cabinet. Iată câteva medicamente generale de care să te fereşti atunci când eşti însărcinată!

În timpul sarcinii, te poți confrunta cu diverse afecţiuni de tip acut ce necesită medicaţie fără prescripţie medicală. Există o serie de medicamente lipsite de efecte adverse asupra bebeluşului, însă întotdeauna este de preferat să ai recomandarea prealabilă a medicului. Pentru că, în același timp, există și pastile care pot fi un pericol atunci când sunt luate în timpul sarcinii. Printre acestea, se numără banalele analgezice pentru durere, medicamentele pentru răceală ori cremele pentru acnee.

Iată câteva medicamente generale de care să te fereşti atunci când eşti însărcinată:

Aspirina sau ibuprofen
Specialiştii recomandă înlocuirea acestor pastile cu unele care conţin codeină, deoarece sunt mai sigure. De asemenea, există medicamente împotriva durerii care se găsesc sub formă de gel, dar care, de asemenea, conţin ibuprofen şi nu sunt recomandate, sub nicio formă, femeilor însărcinate!

►Citește și Medicamente homeopate în timpul sarcinii

Medicamentele împotriva senzaţiilor de greaţă
Dacă te numeri printre femeiel care au parte de multe grețuri în prima parte a sarcinii, cu siguranță te vei gândi că ar fi bine să iei niște medicamente. Este important să discuți în prealabil cu medicul tău înainte de a lua orice fel de pastile pentru a calma senzaţia de ameţeală şi greaţă. În ciuda faptului că pastilele pe bază de ghimbir şi Vitamina B6 sunt considerate sigure în acest sens, este mai bine să fii precaută, deoarece simptomele sarcinii şi efectele acestor medicamente diferă în funcţie de organismul fiecărei femei.

Medicamentele pentru gripă şi răceală
Deşi par “inofensive” din punct de vedere al reacţilor adverse, nu toate pastilele pentru răceală sunt sigure.

Tratamentele pentru ten şi anti-acnee
Evită tratamentele care conţin Vitamina A, deoarece pot afecta dezvoltarea fătului.

Antibioticele

Anumite tipuri de antibiotice, cum ar fi cele care conţin Clorhidrat de Tetraciclină trebuie evitate, mai ales în primul trimestru de sarcină, deoarece nu produc simptome adverse vizibile, dar pot fi nocive bebeluşului.

Atenție! Cea mai sensibilă perioadă din sarcină este primul trimestru, când fătul este în formare.

Și nu uita! Înainte de a lua orice medicament, citește cu atenție prospectul și, bineînțeles, cere sfatul medicului care urmărește sarcina.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti