Într-o lume în care totul se petrece pe ecran, e aproape surprinzător să vezi un copil concentrat asupra unei bucăți de lemn, o bilă și o sfoară. Kendama, jucăria japoneză care părea doar o modă trecătoare, a devenit pentru mulți copii un refugiu. Un joc simplu care îi ajută să se liniștească, să se concentreze și, paradoxal, să fie mai prezenți în lumea reală.
Psihologul Dana Banciu a observat asta direct, în cabinet, și a povestit pe contul ei de Facebook despre beneficiile acestui joc, din punct de vedere psihologic. În timp ce unii copii se jucau cu kendama în timpul ședințelor, ea a constatat că nu se distrăgeau deloc — dimpotrivă. Erau mai ancorați, mai atenți, mai deschiși la dialog. „Când se joacă și cu kendama, copiii sunt, paradoxal, mai atenți și mai prezenți în discuție”, scrie ea. Mișcarea ritmică, contactul fizic cu obiectul, concentrarea necesară pentru a reuși o schemă — toate acestea funcționează ca o formă de mindfulness în mișcare.
Răbdarea se învață jucând
Ce e interesant la kendama e că nu oferă recompense rapide. Nu te „premiază” cu sunete, lumini sau puncte. Cere repetiție, coordonare și calm. Iar copiii, în loc să se frustreze, învață să revină, să insiste, să-și tempereze emoțiile. „O nereușită la kendama pare combustibil”, spune psihologul. „Când același copil pierde la un joc pe telefon, frustrarea se transformă imediat în reacție agresivă.”
Kendama nu te lasă să trisezi. Reușita ține doar de tine — de cât exersezi, cât te concentrezi, cât îți reglezi mișcările. E o lecție despre efort real, nu despre noroc. Și tocmai asta o face atât de valoroasă într-o epocă în care totul se obține instant.
Când jocul devine terapie
Pentru unii copii, kendama e mai mult decât o jucărie. E un sprijin. În perioade dificile, când emoțiile sunt prea intense sau mediul e copleșitor, jucăria devine o ancoră. Repetiția, mișcarea, concentrarea pe un gest concret le oferă o senzație de control și de calm. „Kendama i-a oferit momente de prezență aici și acum, în mișcare și reglare emoțională”, povestește Banciu.
Spre deosebire de ecrane, care stimulează și agită, kendama reglează. Canalizează energia, nu o amplifică. Copilul nu se refugiază, ci se descarcă.
O lume reală, nu virtuală
Un alt detaliu observat de psiholog e felul în care kendama creează legături între copii. În loc să vorbească despre influenceri și jocuri online, discută despre tehnici, despre cât s-au antrenat, despre ce schemă nouă au reușit. Când adulții le înțeleg pasiunea, reacția e imediată: bucurie autentică. „Când îmi spun că au reușit o schemă complicată sau că și-au cumpărat o kendama nouă, pentru mine e un semn de încredere. Copilul acela se simte văzut.”
Kendama aduce exact ce lipsește copiilor crescuți în zgomotul digital: sensul progresului personal. Nimeni nu le dă puncte, nu le spune că sunt „level 3” sau „pro”. Se văd singuri cum cresc, cum le iese mișcarea care ieri părea imposibilă.
Jocul care liniștește
„Pe jocurile de pe telefon, copiii se încarcă; cu kendama, copiii se descarcă.” Formula pare simplă, dar spune esențialul. În spatele unei jucării aparent banale se ascunde o formă reală de autoreglare. Kendama cere corpului să se miște și minții să stea. Într-o epocă a impulsurilor, le oferă copiilor exact opusul: ritm, răbdare, prezență.
Poate tocmai de aceea kendama nu e doar o jucărie. E o mică lecție despre cum poți rămâne conectat la tine într-o lume care te trage în toate direcțiile.
