Sari la conținut

Machiaj rapid de vara

Doar de cinci minute si cateva produse de infrumusetare ai nevoie ca sa-ti conturezi un chip proaspat in zilele calduroase de vara.

 

De cand cu copilul, abia mai ai timp pentru tine, iar machiajul aduna tare putine puncte pe langa igiena personala si – in situatii exceptionale – o mani-pedi. Dar sa stii ca asta nu trebuie sa-ti ia o vesnicie, nu sta totul in smokey-eyes sau „cozi de pisica” – tehnici costisitoare de timp si energie, pe care le poti ocoli elegant cu un machiaj natural, potrivit cu orice tinuta, orice ocazie; chiar si pentru plimbari in parc cu copilul – daca tii mult la imagine sau vrei sa te simti un pic mai bine in pielea ta.

Iata ce trebuie sa contina trusa ta pentru un machiaj urgent:

Balsam de buze cu nuanta

Sursa foto: beautyinbudgetblog.wordpress.com

Ai doua beneficii din doar doua miscari: si hidratare, si culoare. Este foarte important sa tii acest produs la indemana in zilele toride, cand buzele se usuca in ritm accelerat; mai ales ca tot ai tendinta sa le umezesti cu limba, ceea ce le deshidrateaza si mai tare. Cu cat iti aduci aminte sa-l aplici mai des, cu atat culoarea va dura mai mult.

 

Ruj in nuanta naturala

Sursa foto: paulpenders.com

O fi ocazia cu adevarat speciala, dar bebe nu intelege asta inca. Asa ca ai la dispozitie tot la fel de putin timp pentru pregatiri. Un ruj in nuanta naturala este usor de aplicat, nu te streseaza ideea ca n-ai acoperit perfect suprafata buzelor – pur si simplu nu se vede ca n-ai fost riguroasa!

 

Mascara negru

Sursa foto: trendymods.com

De tras linii perfecte cu dermatograf sau tus iese din discutie cand un bebelus graviteaza in jurul tau, cu catarari intermitente pe genunchi. In schimb, cu mascara totul e mai usor: cu o mana tii copilul atomic la subrat, cu cealalta iti colorezi genele in oglinda. Negrul iti contureaza si defineste ochii, iar daca nu reusesti sa rezolvi si genele din partea de jos, nu-i problema: tocmai acest fapt este un truc pentru facut ochii mai mari!

 

Fard de obraz crema

Sursa foto: frillseeker.ie

Il aplici si il intinzi mai usor (cu degetele, adica) decat unul compact sau de tip perle. Fardul-crema imprima un luciu frumos pometilor, care completeaza natural pielea neacoperita de fond de ten – pentru ca, evident, nu ai avut timp si etapa asta! Plus ca iti da un aer proaspat, tonic, vibrant, foarte potrivit zilelor de vara. Nuanta sa fie cat mai aproape de natural - de exemplu, piersica.

 

Corector lichid

Sursa foto: ehow.com

Oboseala, stresul, alimentatia nepotrivita isi pun amprenta si pe chip, dar n-ai timp sa le ascunzi semnele cu fond de ten. Exista o solutie mult mai la indemana de nivelat nuanta pielii sau de ascuns cearcanele: corectorul lichid – mereu cu o nuanta mai deschisa decat cea a tenului tau – care acopera eficient imperfectiunile si se imbina armonios cu textura pielii tale.

 

Periuta de sprancene

Sursa foto: alexiscastillosnyder.com

Sa-ti cosmetizezi sprancenele dureaza: pensatul, tunsul, coloratul fir cu fir sunt, deocamdata, lucruri de domeniul trecutului fara copii. Sau le acorzi timp mult mai rar decat inainte. Iata un truc simplu ca sa-ti faci mereu o expresie placuta, luminoasa a chipului: foloseste o periuta speciala, rotunda, ca sa-ti piepteni sprancenele in sus.

 

Sursa foto articol: sheknows.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!