Cum alegi scaunul de masa

Dupa ce copilul a ajuns cu diversificarea la trei mese solide pe zi a urmat o perioada in care petrecea mult timp in scaunul inalt. Si fructele cu branzica, si masa calda de pranz, si gustarea de dupa-amiaza presupuneau „imobilizarea” copilului in piesa lui speciala de mobilier, asa ca a fost obligatoriu ca cei doi sa se imprieteneasca si sa mentina o relatie buna. Recunosc: atunci cand am cumparat acest scaun, m-am ghidat dupa putine criterii in alegerea lui, din care cel mai important a fost pretul, mai ales ca auzisem, de pe la prieteni, cum ai lor n-au suferit scaunul prea mult, asa ca de ce sa dau o punga de bani pe-un alt lucru putin folositor pentru copil, nu? Ei bine, dupa aproape 10 luni de utilizare, am ajuns la concluzia ca puteam face o cumparatura mai buna si ca ar fi meritat investitia, dat fiind ca al meu copil inca suporta scaunul de masa special. (Intre paranteze fie spus, asta ne face mesele impreuna la restaurant mult mai usoare.)

 

Prin urmare, iata ce le sfatuiesc pe mamele care vor avea, la un moment dat, acest accesoriu pe lista lor de cumparaturi, iata cum ar trebui sa fie scaunul de masa al copilului:

Durabil. In teorie, l-ai putea folosi si trei ani, daca piciul se intelege bine cu el. Iar in acesti trei ani va suferi o multime de utilizari (iar copilul tot creste in greutate, poate ajunge si la 20 de kilograme spre finalul perioadei), de mutari, de curatari, poate chiar impachetari si despachetari etc. Unde mai pui ca cel mic se va catara pe el, va trage de elementele sale, il va tranti la pamant, il va impinge in perete – in concluzie, il va brusca suficient. De exemplu, eu am luat unul cu cotiere din plastic rabatabile, iar sistemul lor s-a stricat imediat. Iar tavita, folosita si ca „maner” pentru deplasat scaunul pe roti, s-a desprins din locul ei. Plastic ieftin, ce vrei?

 

Stabil. Pe masura ce creste, copilul atat va fi tot mai neastamparat in scaunul de masa. Iar daca nu vrei sa ti se faca inima cat un purice cand il iti intorci doua secunde privirea si-l gasesti in picioare, incercand sa se catere pe spatar, atunci alege un scaun cu baza de sprijin mare si centrul de greutate jos, care nu se dezechilibreaza.

 

Usor de curatat. In afara de faptul ca este o oroare sa-i scot husa de fiecare data cand necesita spalare - dat fiind ca trebuie scoate si toate centurile si cataramele, ceva foarte migalos – imi mai si zgarii pielea de pe maini incercand sa fac asta, plus sa scot resturile de mancare din toate nisele si fantele din plastic ale suportului. Asa ca te sfatuiesc sa alegi un scaun cu design simplu, cu margini cat mai rotunjite si fara „ascunzisuri”, ca sa poti ajunge usor cu o laveta umeda peste tot, fara sa te accidentezi, fara sa te enervezi. Iar husa trebuie sa poata fi scoasa foarte usor. Si daca ti se scurgeau ochii dupa vreun scaun de masa din lemn, cu aspect vintage, ia-ti gandul. Ala e de pus in vitrina, nu de pus copilul in el, ca-ti pune tie nervii pe sarma in scurt timp (e inconfortabil pentru copil, greu de curatat, greu de manevrat).

Sursa foto: badgerbasket.com

Usor de mutat. Aici se bat doua lucruri cap in cap: un scaun usor de mutat are greutate mica, dar asta implica plastic mult – si ai vazut mai sus dezavantajele acestui material. Cred ca poti compensa un material mai greu (precum metalul) cu niste roti bine unse si un sistem sanatos pentru tras/impins scaunul de colo-colo. Te intrebi unde vei tot muta scaunul? Pai, o sa-l tii intr-un loc ferit, sa nu incurce, o sa-l folosesti la masa, poate o sa-l scoti in curte cand e frumos afara, o sa-l duci pana-n baie, daca asa consideri ca il cureti mai usor etc. Roti sa aiba, ca gasesti tu utilizare pentru ele!

 

Confortabil pentru copil. Dupa cum spuneam la inceput, exista un apogeu al meselor luate in scaun – trei pe zi – ceea ce poate totaliza si trei ore in care copilul este blocat acolo, la inaltime. Macar sa nu-l deranjeze fizic asta. Husa scaunului sa fie dublata cu materiale moi (pernute), spatarul sa fie suficient de inalt ca sa-l poata sprijini pe copil cand face o pauza si se lasa pe spate, opritorul sa nu-l jeneze intre picioare (mai ales in cazul copiilor mai rotunjori). Personal, am preferat un scaun cu opritor la tavita, nu la sezut. De cand copilul a inteles sa nu se „scurga” din scaun ca se loveste, i-am scos tavita cu opritor, iar acum poate folosi sezutul dupa propriul plac, poate sta si turceste daca are chef.

 

Reglabil, atat pe inaltime, cat si pe inclinatia spatarului. Reglarea pe inaltime te ajuta sa potrivesti scaunul cum ti-e comod tie sa hranesti copilul, apoi te ajuta sa pui scaunul direct la masa (dupa ce ai scos tavita, desigur) cand copilul mai creste si mananca singur. Inclinatia spatarului ajuta in cazul meselor servite din biberon sau daca bebe adoarme in scaun in timpul mesei si nu vrei sa-l deranjezi mutandu-l in patut.

 

Dotat cu tavita. Poti pune jucarii pe ea ca sa-i distragi atentia, ii poti pune tacamuri speciale acolo, ii poti pune mancare cand da semne ca intentioneaza sa manance singur. De asemenea, il poti hrani stand in fata lui, pe cand, in cazul unui scaun fara tavita, esti obligata sa-l bagi sub masa, ca sa nu-i cada copilului din gura peste tot in jur. In plus, odata ce copilul este pregatit sa stea la masa cu voi (intelege sa nu traga de toate lucrurile aflate in aria lui de atingere), pur si simplu scoti tavita si cobori scaunul la nivelul potrivit.

Sursa foto: toysrus.com

In rest, n-am gasit deloc atat de importante pe cat credeam centurile in nu stiu cate puncte, iar scaunele portabile care se prind de masa ori se monteaza pe scaunele normale mi se pare absolut nesigure. Poate nu le-am folosit eu suficient pe la restaurante.

 

Sursa foto articol: amazon.co.uk