Scrisoare către părinţii cărora le este teamă să îşi vaccineze copilul

Suntem în secolul XXI, un secol al neîncrederii, al abuzului, un secol în care totul este sintetic şi superficial, un secol în care ne este greu se ne desprindem de pânza artificialului, pentru a îmbrăţişa naturalul şi sănătosul. Suntem în secolul în care nu doar ceea ce punem pe noi este extrem de sintetic, ci şi ceea ce băgăm, literalmente, pe gură.

În timpurile acestea, deşi dăm fuga la spital atunci când avem o problemă de sănătate, încrederea în sistemul medical a scăzut vertiginos. Nu mai avem încredere nici în cei care ne conduc, în guvern, şi nici în companiile gigant – care pare că vor doar să câştige de pe urma noastră. Şi, dincolo de asta, mai dispunem şi de internet – mediu la îndemâna oricui vrea să ne vândă  fecale sub formă de diamant.

Şi pentru că trăim într-o lume în care avem senzaţia că nu ne putem încrede şi nimeni şi în nimic, am devenit sceptici cu tot ceea ce ne înconjoară. Ştiu că ai citit o mulţime de informaţii despre vaccin, dar încă eşti nesigur. Şi, cu cât te gândeşti mai mult la această chestiune, cu atât ajungi să îţi pui şi mai multe întrebări. Dar aşa vrea să îţi povestesc câte ceva despre istoria vaccinurilor, să înţelegi că acestea nu sunt o invenţie a guvernatorilor, e medicilor corupţi şi a tot ceea ce înseamnă oameni în goana după bani.

Cel mai semnificativ rezultat obţinut până în prezent printr-un program de vaccinare în masă a fost eradicarea variolei, recunoscută oficial de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la 9 decembrie 1979. Ultimul caz de variolă naturală din lume a fost înregistrat în Somalia la data de 26 octombrie 1977.

Trebuie să ştii, părinte drag, că din cele mai vechi timpuri au existat încercări de a preveni bolile contagioase cu mortalitate ridicată, cum ar fi variola, cu o rată a mortalităţii de 30%. Spre exemplu, în  1500 i.e.n. - într-un text  există descrierea unui procedeu empiric de imunizare împotriva variolei (variolizarea) - atribuit lui Dhanwantari, părintele medicinei vedice. La sfârşitul secolului XVIII -  Edward Jenner (1749 ￢ 1823) a denumit “vaccin” substanţa folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca - vacă). El a denumit „vaccinare” procedeul utilizat pentru protejarea împotriva variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârşit prin a accepta metoda de vaccinare a medicului englez, care s-a extins rapid în Europa, deşi cauza bolii rămânea necunoscută. Astfel, în prima jumătate a secolului XIX - vaccinarea rămâne o metodă empirică, cu aplicabilitate limitată la o singură boală: variolă, iar în a doua jumătate a secolului XIX, fenomenul numit "vaccinare" capătă o explicaţie ştiinţifică.

În 1880 - Louis Pasteur dovedeşte că se poate asigura protecţie împotriva bolilor infecţioase prin injectarea unor microorganisme atenuate în corp, iar în 1881, împreună cu Emile Roux, reuşeşte să prepare primul vaccin împotriva antraxului. În 1885 - Loius Pasteur prepară primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate ştiinţific. În semn de omagiu faţă de Edward Jenner, Louis Pasteur propune că numele de vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin inocularea unei substanţe externe.

La sfârşitul secolului XIX - apar primele programe naţionale de vaccinare. În aceeaşi perioadă se descoperă şi prima metodă de imunizare pasivă, seroterapia. În 1945 - După Al Doilea Război Mondial sunt descoperite şi intră în uz cel puţin 22 de vaccinuri, iar în 1954 - Enders şi Peebles descoperă virusul rujeolei (pojarului)  şi la sfârşitul anilor 1950 reuşesc să producă primul vaccin. 1982 - Apar primele vaccinuri eficiente împotriva hepatitei B, iar 1991 - Vaccinarea profilactică în masă împotriva hepatitei B a fost recomandată de OMS. În ţările în care vaccinarea a fost introdusă în programele naţionale de imunizare, s-a înregistrat o scădere remarcabilă a incidenţei hepatitei B printre nou-născuţi, copii şi adolescenţi. Totuşi, hepatita B rămâne o problemă majoră de sănătate publică deoarece nu toate ţările au introdus vaccinarea obligatorie împotriva bolii.

În anii '90 - Au fost dezvoltate vaccinuri împotriva rotavirusurilor responsabile de unele gastroenterite infecţioase, frecvente la sugari şi copiii mici, iar în secolul XXI  apar vaccinuri noi  pentru viitor. Cercetători din întreagă lume sunt angajaţi într-o lupta grea pe care o duc împotriva encefalitei japoneze, a febrei dengue, a infecţiilor nosocomiale, a tuberculozei şi a Sindromului Imunodeficienţei Dobândite (SIDA).

În 2002 - OMS a declarat că poliomielita a fost eradicată în regiunea europeană, iar în 2010 - OMS şi-a propus că următoarea provocare să fie eradicarea rujeolei (pojarului) şi a rubeolei. Între 1999 şi 2005, Iniţiativa "Rujeolă" condusă de UNICEF şi OMS a condus la vaccinarea a mai mult de 217 milioane copii între 2001 şi 2005, în cea mai mare parte în Africa. Decesele cauzate de rujeolă au scăzut cu 60%. Africa a contribuit cu 72% din totalul reducerii deceselor.

Estimările au dus la concluzia că imunizarea ar permite evitarea a aproximativ 7,5 milioane decese cauzate de această maladie.

După cum vezi, drag părinte şi prieten, vaccinurile şi-au dovedit eficienţa cu sute de ani în urmă, chiar înainte să existe televiziunea, internetul şi autorii care să ne convingă că „vaccinurile sunt doar o conspiraţie care nu caută decât să ne ucidă, cu mic cu mare”.

De unde şi de ce au apărut acum astfel de ştiri false? Site-urile şi televiziunile au ca scop informarea cititorului, urmărind în final obţinerea de profit. Numai că unele dintre acestea aleg să facă profit prin dezinformare şi prin învelirea informaţiilor în haine cât mai misterioase, mai palpitante.

Un alt motiv pentru care foarte mulţi dintre noi ajungem să ne încredem în astfel de informaţii este neîncrederea în ceea ce privește sursele oficiale, izvorâtă dintr-un scepticism față de instituțiile publice și față de experții din știință.

În plus, trebuie să recunoaştem că nouă, oamenilor de rând, metodele ştiinţifice ne sunt uşor străine şi, din acest motiv, se întâmplă să nu punem preţ pe cunoștințele acumulate prin intermediul lor.

► Citeşte şi Schema națională de vaccinare la copii

Un alt argument al tău, părinte drag, este că apar efecte adverse, în urma vaccinurilor. Da, pot apărea şi efecte adverse, nu o să te mint, numai că efectele adverse grave sunt foarte rare. Cei care au avut experienţe negative de pe urma vaccinurilor (Statisticile Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că doar 1% din copiii imunizaţi au avut reacţii adverse), au scris totul pe internet, din disperarea de a rezolva ceva, şi acestea au devenit imediat virale, devenind argumente solide celor care acum aleg să nu îşi vaccineze copilul. Numai că părinţii ai căror copii nu cunosc efectele adverse nu îşi împărtăşesc experienţa pe internet şi, oricum, dacă o fac, nu prezintă nimic senzaţional, demn să devină viral. Aşa se face că numărul cazurilor în care apar efecte adverse grave devin cunoscute în lumea întreagă – datorită senzaţionalului pe care îl exprimă, contribuind la formarea unei opinii eronate. Şi unde mai adăugăm şi că multe dintre aceste “experienţe” negative sunt false…?

Trebuie să ştii, drag părinte, că pe lângă noi se află oameni care și-au dedicat întreaga viață cercetării unui anumit domeniu, să învețe tot ce era de învățat de acolo. Iar oamenii aceia merită toată încrederea ta.

Dacă e să dovedească cineva că astfel de oameni au greșit şi ne-au împărtăşit argumente nefondate, atunci trebuie să fie tot oameni care şi-au dedicate întreaga viaţă acestui domeniu.

E simplu: când ți se strică mașina, consulţi cizmarul? Nu, mergi la mecanicul auto! Când nu ştii dacă trebuie să îţi vaccinezi copilul sau nu, consulţi croitoreasa care îşi dă cu părerea pe internet sau mergi la medic?

Părinte drag, nu spunem să ai încredere în noi, ai încredere în specialişti! Uită pentru moment de încăpăţânarea ta, gândeşte-te că asta îl poate costa viaţa pe copilul tău, mergi la medic şi ascultă de el! Copilul tău vaccinat va fi bine!