10 fraze magice pe care fiecare copil are nevoie să le audă de părintele său

Nu e nimic, haide să strângem împreună – În niciun caz nu apela la o abordare de tipul: „Dacă nu strângi jucăriile, nu primeşti desert”. În primul rând, mâncarea nu trebuie să fie o recompensă, în ochii copilului. În al doilea rând, năzbâtiile copilului sunt ca un test pentru părinţi – „Mă iubeşti chiar şi când sunt aşa?”, iar cel mai bun răspuns pe care îl poate da un părinte este: „Sigur că da! Sunt foarte fericită că te am! Dacă ar trebui să aleg dintre toţi copiii din lume, te-aş alege pe tine!”

Astăzi a fost mai bine, ţine-o tot aşa, în loc de „Ceilalţi au fost mai buni ca tine!”  - Vrei să creşti un copil care să aibă încredere în propriile forţe sau ai prefera unul nesigur, care intră în încăperile cu străini ţinându-şi capul în jos, simţind că nu este îndeajuns de bun? Atunci arată-i copilului părţile bune în tot ceea ce face. Nu căuta să îi subliniezi tot timpul defectele şi laturile mai slabe, pentru că atunci numai acestea vor prinde contur.

Îmi pare rău că am ţipat la tine – Nu este doar bine să admiţi în faţa copilului că ai greşit, este chiar recomandat! Atunci când copilul greşeşte şi tu îţi ieşi din fire şi ţipi, sentimentul de regret ţi se sădeşte în inimă. Şi ce faci, în astfel de cazuri: îi vorbeşti mai frumos sau îţi şi exprimi scuzele? Este important să îţi audă scuzele, dacă vrei să nu trăiască zi de zi cu sentimentul de frică faţă de tine, părintele-stăpân. Când spui “îmi pare rău”, îţi întăreşti legătura cu cel mic. Mai mult decât atât, scuzele modelează caractere – copilul învaţă că nu este nimic în neregulă cu a greşi, că este normal să îţi ceri scuze şi că scuzele înseamnă tărie de caracter şi nu slăbiciune. În plus, nu uita că respectul nu se impune (prin frică), ci se câştigă. Care dintre aceste comportamente crezi că va câştiga respectul copilului tău?

►Citeşte şi 11 lucruri pe care nici un copil n-ar trebui să le audă de la părintele său

Te cred, e dureros să îţi pierzi jucăria – în loc de „Las-o încolo, mami, e doar o jucărie! Luăm noi alta!” – Suprimarea emoţiilor negative poate provoca, în timp, tulburări psihice şi nevroze. Copilul trebuie să simtă că are voie să îşi exteriorizeze emoţiile, să îşi exprime supărările şi dezamăgirile. Pentru tine este o problemă minoră, dar nu uita – copilul tău este mic, problemele lui sunt mici, dar îndeajuns de mari pentru el. Poate că pentru părintele tău problemele tale sunt nesemnificative – dar sunt în concordanţă cu nivelul vârstei tale.

Continuă, poţi!  - Este important ca cei mici să înţeleagă că frica este absolut normală şi că trebuie să creadă în ei, pentru a reuşi. Iar încrederea  de sine nu se poate contura dacă micuţul vede că cei în care el are încredere şi pe care îi iubeşte – părinţii, nu cred acelaşi lucru despre el şi nu îl încurajează.

Tu cum zici să facem? – în loc de “Fă aşa, pentru că eu sunt mama şi ştiu mai bine”. Oferindu-i copilului opţiuni din care să aleagă, va învăţa să se asculte pe sine, să fie hotărât şi, mai mult decât atât, să nu îi fie teamă să refuze ceea ce este contrar credinţelor şi pasiunilor lui. Copiilor cărora li se impune întotdeauna ceea ce trebuie să facă  vor avea un caracter pasiv, dependent şi uşor de manipulat.

Haide să strângem jucăriile. Îţi aminteşti cât de rapid ai făcut-o data trecută? - Amintindu-i copilului de succesele anterioare, îi întăreşti încrederea în el şi îl impulsionezi să meargă chiar mai departe de atât. 

Nu-i nimic, haide să mai încercăm o dată! Nimeni nu este perfect – Este ceea ce are nevoie un copil să audă, în caz de eşec. Va înţelege că în spatele succesului stau o mulţime de eşecuri şi că perseverenţa şi răbdarea îl vor ajuta să reuşească în viaţă. Mai mult decât atât, va vedea că iubirea ta pentru el nu are nimic de-a face cu eşecurile sau cu succesul pe care îl are, în viaţă.

Îmi place tare când mă ajuţi să gătesc. Tu cum te simţi? – Arătându-i copilului că îţi pasă de sentimentele lui va crea o legătură emoţională şi mai puternică între voi şi îl va învăţa pe micuţ să îşi exprime cu uşurinţă sentimentele, dar şi să fie atent şi preocupat de propria persoană.

Bravo! Urcă-te tu singur şi mai departe! – Atunci când sunt mici, vorbim cu micuţii la plural, persoana I – “Noi mergem la grădiniţă”, „noi am desenat” – dându-i copilului senzaţia că noi şi el suntem un întreg. Această adresare este foarte bună, pentru că îl ajută pe copil să se dezvolte având încredere că cineva este întotdeauna acolo, să îl apare. În schimb, pe măsură ce copilul creşte, trebuie să să se dezvolte independent, să capete încredere în sine. De aceea, este important să ne schimbăm uşor-uşor adresarea, să schimbăm “noi” cu „tu”.