Vine, mai devreme sau mai târziu. De obicei, se strecoară într-o seară banală, nu în Ajun, nu cu luminițe aprinse și colinde pe fundal. Poate în mașină, la semafor. Sau la masă, când copilul amestecă absent în supă și întreabă, fără să te pregătească:
„Mami… Moș Crăciun chiar există?”
Îți dai seama imediat că nu e o întrebare aruncată la întâmplare. E una gândită. Mestecată. Probabil discutată în șoaptă la școală, poate contrazisă de un coleg „care știe el sigur”. Și, dintr-odată, nu mai e vorba despre Moș. E vorba despre adevăr, despre încredere, despre cum răspunzi atunci când copilăria face primul pas spre lume.
Ca părinte, simți un mic nod în gât. Pentru că știi că, indiferent ce spui, ceva se schimbă.
Citește și Ce îi răspunzi copilului, când te întreabă: „De ce Moș Crăciun aduce unor copii mai multe cadouri și altora mai puține?”
Între magie și sinceritate
Nu există un răspuns perfect. Există doar răspunsul potrivit pentru copilul tău, în acel moment.
Unii părinți mint mai departe, sperând să mai prelungească puțin magia. Alții spun adevărul direct, ca o smulgere rapidă a plasturelui. Ambele variante pot răni sau pot proteja, depinde cum sunt spuse.
Copiii nu sunt atât de fragili cum credem. Dar sunt foarte atenți la ton. La privire. La ezitare.
Ei nu întreabă doar dacă Moș Crăciun există. Întreabă dacă pot avea încredere în tine când adevărul nu mai e dulce.
O povestioară mică, dar adevărată
Un tată mi-a povestit că fiica lui l-a întrebat într-o seară de decembrie, în pijamale, cu dinții încă nespălați:
„Tati, tu ești Moș Crăciun?”
El a râs, apoi s-a oprit. Și i-a spus așa:
„Nu sunt Moș Crăciun. Dar am fost de multe ori Moș Crăciun pentru tine.”
Fetița s-a gândit. A stat puțin pe marginea patului. Apoi a zis:
„Aha. Deci Moș Crăciun e… când cineva face ceva bun fără să vrea să fie văzut?”
Tatăl a dat din cap. Și n-a mai fost nevoie de alte explicații.
Copilul n-a plâns. N-a fost dezamăgit. A adormit liniștit. Magia nu dispăruse. Doar se mutase.
Ce pierdem și ce câștigăm
Da, se pierde o parte din fantezie. Dar se câștigă altceva: maturitate emoțională, o relație mai sinceră, un copil care înțelege că bunătatea nu vine dintr-o sanie, ci din oameni reali.
Moș Crăciun nu moare când adevărul apare. Se transformă. Devine un simbol. O lecție despre generozitate. Despre a dărui fără aplauze. Despre a face lucruri frumoase pentru alții doar pentru că poți.
Cum să răspunzi, pe scurt
– Nu râde de întrebare. Pentru copil, e serioasă.
– Nu dramatiza. Nu e un capăt de lume.
– Fii sincer, dar blând.
– Lasă loc de poveste. Adevărul nu trebuie spus ca o sentință.
Poți spune: „Unii oameni cred în Moș Crăciun ca într-o poveste. Alții cred în ce înseamnă el.”
Sau: „Moș Crăciun există atâta timp cât oamenii aleg să fie buni.”
Momentul în care copilul întreabă dacă Moș Crăciun există nu e despre Crăciun. E despre creștere. Despre trecerea aceea tăcută de la „crezi pentru că ți se spune” la „crezi pentru că înțelegi”.
Și dacă ești acolo, prezent, calm, empatic, copilul nu va pierde magia. O va purta mai departe. Doar sub altă formă.
Citește și E adevărat! Dacă îi oferi mai puține cadouri de Crăciun copilului tău, îl faci mai fericit
