Fata mosului si fata babei

Era odata un mosneag s-o baba; si mosneagul avea o fata, si baba iar o fata. Fata babei era sluta, lenesa, tifnoasa si rea la inima; dar, pentru ca era fata mamei, se alinta cum s-alinta cioara-n lat, lasind tot greul pe fata mosneagului. Fata mosneagului insa era frumoasa, harnica, ascultatoare si buna la inima. Dumnezeu o impodobise cu toate darurile cele bune si frumoase. Dar aceasta fata buna era horopsita si de sora cea de scoarta, si de mama cea vitriga; noroc de la Dumnezeu ca era o fata robace si rabdatoare; caci altfel ar fi fost vai s-amar de pielea ei.
Fata mosneagului la deal, fata mosneagului la vale; ea dupa gateje prin padure, ea cu tabuietul in spate la moara, ea, in sfirsit, in toate partile dupa treaba. Cit era ziulica de mare, nu-si mai stringea picioarele; dintr-o parte venea si-n alta se ducea. S-apoi baba si cu odorul de fiica-sa tot cirtitoare si nemultamitoare erau. Pentru baba, fata mosneagului era peatra de moara in casa; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cind se duceau amindoua fetele in sat la sezatoare sara, fata mosneagului nu se incurca, ci torcea cite-un ciur plin de fuse; iar fata babei indruga si ea cu mare ce cite-un fus; s-apoi, cind veneau amindoua fetele acasa noaptea tirziu, fata babei sarea iute peste pirleaz si zicea fetei mosneagului sa-i deie ciurul cu fusele, ca sa-l tie pana va sari si ea. Atunci fata babei, vicleana cum era, lua ciurul si fuga in casa la baba si la mosneag, spuind ca ea a tors acele fuse. In zadar fata mosneagului spunea in urma ca acela este lucrul minelor sale; caci indata o apucau de obraz baba si cu fiica-sa si trebuia numaidecit sa ramiie pe-a lor. Cind venea duminica si sarbatorile, fata babei era impopotonata si netezita pe cap, de parc-o linsese viteii. Nu era joc, nu era claca in sat la care sa nu se duca fata babei, iar fata mosneagului era oprita cu asprime de la toate aceste. S-apoi, cind venea mosneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbla melita: ca fata lui nu asculta, ca-i usernica, ca-i lenesa, ca-i soiu rau, ca-i laie, ca-i balaie; si ca s-o alunge de la casa; s-o trimita la slujba, unde stie, ca nu-i de chip s-o mai tie; pentru ca poate sa innaraveasca si pe fata ei.
Mosneagul, fiind un gura-casca, sau cum iti vre sa-i ziceti, se uita in coarnele ei, si ce-i spunea ea sfint era. De inima, bietul mosneag poate c-ar mai fi zis cite ceva; dar acum apucase a cinta gaina la casa lui, si cucosul nu mai avea nici o trecere; s-apoi, ia sa-l fi pus pacatul sa se intreaca cu didiochiul; caci baba si cu fiica-sa il umpleau de bogdaprosti.
Intr-una din zile, mosneagul, fiind foarte amarit de cite-i spunea baba, cheama fata si-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune ma-ta de tine: ca n-o asculti, ca esti rea de gura si innaravita si ca nu este de chip sa mai stai la casa mea; de-aceea du-te si tu incotro te-a indrepta Dumnezeu, ca sa nu se mai faca atita gilceava la casa asa din pricina ta. Dar te sfatuiesc, ca un tata ce-ti sunt ca, orisiunde te-i duce, sa fii supusa, blajina si harnica; caci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost si mila parinteasca la mijloc dar prin straini, Dumnezeu stie peste ce soiu de saminta de oameni ii da; si nu ti-or putea rabda cite ti-am rabdat noi.

Atunci biata fata, vazind ca baba si cu fiica-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, saruta mina tata-sau si, cu lacrimi in ochi, porneste in toata lumea, departindu-se de casa parinteasca fara nici o nadejde de intoarcere!
Si merse ea cit merse pe-un drum, pana ce, din intimplare, ii iesi inainte o catelusa, bolnava ca vai de capul ei si slaba de-i numarai coastele; si cum o vazu pe fata, ii zise:
- Fata frumoasa si harnica, fie-ti mila de mine si ma grijeste, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Atunci fetei i se facu mila si, luind catelusa, o spala si-o griji foarte bine. Apoi o lasa acolo si-si cauta de drum, multamita fiind in suflet ca a putut savirsi o fapta buna.
Nu merse ea tocmai mult, si numai iaca ce vede un par frumos si inflorit, dar plin de omizi in toate partile. Parul, cum vede pe fata, zice:
- Fata frumoasa si harnica, grijeste-ma si curata-ma de omizi, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata, harnica cum era, curati parul de uscaturi si de omizi cu mare ingrijire si apoi se tot duce inainte sa-si caute stapin. Si, mergind ea mai departe, numai iaca ce vede o fintina milita si parasita. Fintina atunci zise:
- Fata frumoasa si harnica, ingrijeste-ma, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata rineste fintina si-o grijeste foarte bine; apoi o lasa si-si cauta de drum. Si, tot mergind mai departe, numai iaca ce da de-un cuptior nelipit si mai-mai sa se risipeasca. Cuptiorul, cum vede pe fata, zice:
- Fata frumoasa si harnica, lipeste-ma si grijeste-ma, ca poate ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata, care stia ca de facut treaba nu cade coada nimanui, isi sufleca minicile, calca lut si lipi cuptiorul, il humuli si-l griji, de-ti era mai mare dragul sa-l privesti! Apoi isi spala frumusel minile de lut si porni iarasi la drum.
Si mergind ea acum si zi si noapte, nu stiu ce facu, ca se rataci; cu toate aceste, nu-si pierdu nadejdea in Dumnezeu, ci merse tot inainte pana ce, intr-una din zile, des-dimineata, trecind printr-un codru intunecos, da de-o poiana foarte frumoasa, si in poiana vede o casuta umbrita de niste lozii pletoase; si cind s-apropie de acea casa, numai iaca o baba intimpina fata cu blindete si-i zice:
- Da' ce cauti prin aceste locuri, copila, si cine esti?
- Cine sa fiu, matusa? Ia, o fata saraca, fara mama si fara tata, pot zice; si numai Cel-de-sus stie cite-am tras de cind mama care m-a facut a pus minile pe piept! Stapin caut si, necunoscind pe nime si umblind din loc in loc, m-am ratacit. Dumnezeu insa m-a povatuit de-am nimerit la casa d-tale si te rog sa-mi dai salasluire.
- Sarmana fata! zise batrina. Cu adevarat numai Dumnezeu te-a indreptat la mine si te-a scapat de primejdii. Eu sint sfinta Duminica. Slujeste la mine astazi si fii incredintata ca mine n-ai sa iesi in miinile goale de la casa mea.
- Bine, maicuta, dar nu stiu ce trebi am sa fac.
- Ia, sa-mi lai copilasii, care dorm acum, si sa-i hranesti; apoi sa-mi faci bucate; si, cind m-oiu intoarce eu de la biserica, sa le gasesc nici reci, nici fierbinti, ci cum is mai bune de mincat.