Elevii și profesorii vor avea parte de o săptămână mai scurtă la începutul lunii iunie. În 2026, Ziua Învățătorului, sărbătorită anual pe 5 iunie, cade într-o zi de vineri, iar unitățile de învățământ vor fi închise.
Astfel, în săptămâna 1–7 iunie 2026, elevii vor merge la școală doar trei zile. Data de 1 iunie este liberă prin lege, fiind celebrată atât Ziua Copilului, cât și a doua zi de Rusalii, iar vineri, 5 iunie, cursurile sunt suspendate cu ocazia Zilei Învățătorului.
Ziua Învățătorului a devenit zi nelucrătoare pentru personalul din învățământul preuniversitar începând cu anul 2023, în baza Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de activitate Învățământ Preuniversitar.
În anii anteriori, această zi era marcată în școli prin activități festive organizate în timpul programului.
De ce este sărbătorită Ziua Învățătorului pe 5 iunie
Ziua Învățătorului a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 și este celebrată anual pe 5 iunie, data de naștere a lui Gheorghe Lazăr, considerat „fondatorului învățământului în limba națională în Țara Românească”.
Gheorghe Lazăr este cunoscut pentru rolul său în dezvoltarea educației moderne românești, fiind profesor, organizator de școală, autor de manuale, inginer și scriitor.
În expunerea de motive a proiectului legislativ depus în Parlament în 2007, inițiatorii subliniau că „drumul României în Europa trece, invariabil, prin școală” și că educația trebuie să primească atenția necesară, fiind unul dintre domeniile care „ne mai reprezintă cu onoare în exterior”.
Totodată, inițiatorii au explicat că Ziua Învățătorului este gândită ca „un prilej bun de reflecție asupra școlii și a slujitorilor ei”, dar și ca o ocazie de a ne arăta recunoștința față de profesori și învățători.
Ce alte zile libere există în învățământ
Potrivit Contractului Colectiv de Muncă din Învățământ, personalul beneficiază de mai multe zile nelucrătoare pe parcursul anului, printre care:
- 1 și 2 ianuarie;
- 6 ianuarie – Boboteaza;
- 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
- Vinerea Mare;
- prima, a doua și a treia zi de Paște;
- 1 Mai;
- 1 Iunie;
- 5 Iunie – Ziua Învățătorului;
- prima și a doua zi de Rusalii;
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
- 5 octombrie – Ziua Mondială a Educației;
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
- 1 Decembrie;
- 25 și 26 decembrie.
Pentru elevi, această pauză vine într-o perioadă aglomerată de final de an școlar, când profesorii încheie mediile și acordă ultimele note. Anul școlar 2025–2026 se încheie pe 19 iunie pentru majoritatea elevilor.









