Sari la conținut

Depresia postnatală şi alţi pitici

Depresia postnatală – o etapă pentru care nu te pregăteşte nimeni şi pentru care nu eşti niciodată pregătită, oricât de informată ai fi pe această temă. Oamenii deştepţi, care se ocupă de studii şi de statistici, spun că aproximativ 75% dintre mămici prezintă simptome specifice depresiei postnatale, imediat după naşterea bebeluşului. Eu aş mai adăuga că nu doar imediat după naştere, ci şi ceva hăt-hăt după.

Dar să revenim la noi, pământenii non-celebri. Mai exact la mine şi la povestea depresiei mele postnatale. Am citit o groază de chestii despre această etapă înainte de naştere, mâncam depresia postnatală pe pâine, eram pregătită să o înfrunt, mă înarmasem mai rău ca Rambo+Terminator pentru acest război. Şi, cu toate astea, l-am pierdut lamentabil. Culmea, conştientă de faptul că piticii din creierul meu nu erau reali, ci rodul depresiei mele. Cu toate astea, nu mi-am putut alunga gândurile negative, nu mi-am putut pune lacăt gurii să nu mai scoată atâtea cuvinte jignitoare la adresa tuturor celor din jurul meu, de la Tibi, la părinţii mei, soacră-mea sau unii prieteni, ori colegi de la muncă. Această spovedanie on-line este modul meu de a le cere iertare pentru că, prin gesturile şi cuvintele mele, i-am jignit şi nu le-am spus cât de mult le apreciez grija şi, mai ales, ajutorul.

Deşi sunt merereu (mai bine zis am fost) stăpână pe emoţiile mele, am controlat până la ultimul detaliu ce cuvinte scot pe gură, de data asta n-am mai reuşit. Acum jigneam, acum plângeam şi, în acelaşi timp, în mintea mea îmi spuneam: “Astea sunt de la depresia postnatală, trebuie să mă controlez”. Dar nu-mi ieşea mereu. Se spune că ajungi la depresie postnatală că, vezi Doamne, te simţi urâtă, că ţi s-a modificat corpul, că nu mai ai formele de dinainte… Bullshit! ca să zic aşa. Atunci când te decizi să faci un copil, eşti conştientă că nu vei mai arăta ca înainte, cel puţin o perioadă. În cazul meu, nu m-a interesat că am luat vreo 25 de kg şi că îmi va fi fff greu să le dau jos. Oricum, niciodată nu am avut corp de top model, ci am fost mereu grăsună. Nu dormitul pe apucate m-a dus la depresie, nu sentimentul de neputinţă în faţa unui ghem care plânge isteric când tu vrei să dormi şi nu-ţi poate spune ce are şi tot ce încerci tu nu duce mereu la liniştirea puiului tău. Nici măcar acuta criză financiară prin care trec nu m-a deprimat atât de tare. Ceea ce m-a afectat e, mai degrabă, faptul că din momentul în care am rămas gravidă viaţa mea s-a schimbat total şi brusc. Şi, ce mă doare cel mai tare: izolarea. De când mă ştiu, am urât izolarea, singurătatea, plictiseala, monotonia. Iar acum le trăiesc pe toate astea. Astea sunt motivele depresiei mele.

(...)

Citește mai mult pe blogulmamei.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti