Sari la conținut

Când preotul îţi spune: ieşi afară din biserică, dacă vrei să alăptezi!

Au trecut mai bine de două luni de când ne-am botezat copilul. Am primit fotografiile de la evenimentul în care micuţul nostru a intrat în lumea creştinilor şi m-am emoţionat din nou, vâzându-mi puiul scăldat în apa sfinţită.

M-am emoţionat şi m-am înfuriat, deopotrivă… Deşi emoţiile negative nu ar fi trebuit să îşi facă loc, s-a întâmplat…

Despre ce vorbesc?

La ora 11.30 naşii ar fi trebuit să vină la noi, să îl îmbrace frumos pe bebe şi să plecăm către biserică. I-am dat micuţului să pape la ora 11.00, după un sfert de oră au apărut naşii şi… agitaţia s-a aşezat comod lângă puiul meu. L-am schimbat pe fundal pe plâns, am mai făcut câteva fotografii şi am plecat către biserică. Drumul de 15 minute i-a fost suficient micuţului să adoarmă şi mie să îmi aşeze inima la loc, sperând că poate puiul va dormi măcar o bună parte din slujbă.

Ei, şi cum socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg, am intrat în biserică, naşa l-a luat pe micuţ în braţe şi preotul şi-a început slujba. Nu a durat prea mult până ce bebele meu a deschis ochii şi… s-a pornit pe plâns. Ia-l în braţe, linişteşte-l, dă-i-l înapoi naşei şi… am ţinut-o aşa minute bune (ore – aş fi spus atunci). Puiul meu se linştea în braţele mele instanteu. La naşa, însă, nici vorbă! Lacrimi îndioşătoare îi cădeau pe obraz, de îmi sfâşiau inima! Aşa că îl tot luam pe micuţ la pieptul meu, iar el se tot lipea cu guriţa de obrajii mei şi trăgea cu putere cu guriţa de mine, dorindu-şi măcar o picătură de lapte.

Cu plânsete pe fundal şi cu imaginea lacrimilormicuţului, eu mă agitam, naşa se îngrijora, iar preotul… se enerva!

Poate nu era rău să îi dai copilului nişte ţâţă înainte să plecaţi de acasă, îl aud la un moment dat, printre rugăciuni şi imagini ale sfinţilor.

Am simţit că mi se înmoaie picioarele, mi-am privit soţul deja iritat şi am început să mă rog la Dumnezeu să facă o minune să îl calmeze pe bebe, măcar pentru cinci minute.

► Citeşte şi I s-a cerut să se acopere, în timp ce alăpta, şi aşa a şi făcut. Imaginea şi povestea au devenit virale

L-am strâns mai tare la piept şi l-am lăsat să îmi sugă obrajii – singurul lucru care îl liniştea. După 3 minute de rotit când de pe obraz pe altul, începusem să simt că mi se rup pur şi simplu fălcile. Mă dureau de parcă mâini puternice ar fi smuls din ele , dar strângeam din dinţi, spunându-mi că prefer durerea, în locul privirii preotului.

Numai că, la un moment dat, probabil văzând-mi culoare deja vineţie din obraji, preotul îmi spune: să luăm pauză cinci minute, să îl alăptezi! Dar ieşi afară din biserică, te rog!

Am răsuflat uşurată şi, umilă, cu faţa în pământ, am ieşit în curtea bisericii, m-am aşezat pe băncuţă şi am început să îmi hrănesc pruncul.

Pacea mi-a invadat sufletul şi m-am întrebat: oare de ce nu ar vrea Dumnezeu să alăptez în casa Lui? Ştiu că nu există minune mai mare, după naştere, decât aceea de a-ţi hrăni copilul din propriul piept! Ştiu asta, pentru că simt asta! Dumnezeu ne-a croit aşa: să ne hrănim pruncul din noi, din inima noastră!

Dumnezeu nu a inventat laptele praf, Dumnezeu a creat laptele matern! Şi dacă Dumnezeu a dat să pot face asta, de ce nu ar vrea Dumnezeu să îmi hrănesc puiul cu viaţă, în casa Lui?

Numai că nu Dumnezeu îmi creştina copilul atunci ci reprezentantul lui pe acest pământ, preotul! Dar omul Domnului a considerat că este o ruşine să alăptez în Biserică, este o ruşine să arăt, în casa lui Dumnezeu, sursa de viaţă a nou-născutului. Nu cred că trebuie să menţionez că nu aş fi făcut-o ostentativ, dacă mi-ar fi dat voie să stau acolo. În fapt, poate că nici nu aş fi stat eu acolo, pentru că şi eu şi bebe simţeau nevoia de spaţiu, de intimitate.

Dar preotul? Oare a uitat pentru câteva minute că în Casa Domnului se află o icoană cu Maica Domnului alăptând? Sau poate că nu l-a auzit pe Papa Francisc spunând, în timpul unei slujbe, “Mamelor, alăptaţi-vă copiii chiar şi acum, dacă plâng sau dacă li se face foame, alăptaţi-i aici, nu vă faceţi griji”, poate că nici nu are de ce să asculte de Papa Francisc, poate că a uitat că soţia lui a alăptat, sau poate că nici nu are copii. Dar poate că nu are scuze pentru nimic din toate astea! Poate că… acum nici nu mai conteză.

I-am dat puiului meu piept în curtea bisericii, am intrat în Casa Domnului liniştiţi şi am ieşit cu el la piept, creştinat şi cu privirea senină.
Îmi doresc ca peste ani să nu îmi amintesc decât de magia momentelor, să las uitării ideile preconcepute ieşite din gura uni preot şi să iert. Să îl iert pe omul Domnului, care uită de Dumnezeu şi de minunile lui!

Sursa foto: Pixabay 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!