Sari la conținut

De ce bebelușul tău NU are nevoie de disciplină

Dacă te numeri printre mămicile care se întreabă dacă ar fi bine să-și ia pruncul în brațe de la primul scâncet ori să-l supravegheze în timp ce adoarme ar fi bine să citești articolul de mai jos.

“Te joacă cum vrea el”. “Nu o să se învețe niciodată dacă tu stai tot timpul de el”. “Trebuie să se disciplineze singur”… Lucruri pe care orice proaspătă mămică le aude de la toți binevoitorii atunci când ajunge cu noul membru al familiei acasă, dar și în următoarele luni. În plus, online-ul și revistele de specialitate abundă de articole care avertizează asupra “răsfățului”: somnul cu piticul în același pat, alăptarea la cerere, luatul în brațe la orice scâncet și așa mai departe.

“Proastele obiceiuri” pot da peste cap orice urmă de rutină pe care bebelușii ar trebui să o aibă, iar de aici apar problemele legate de somn ori de alimentație care pot degenera. Însă, în tot amalgamul de informații și de opinii pe care le vei primi încearcă să nu te lași copleșită și să-ți asculți propriul copil.

Bebelușii nu sunt manipulatori

Atunci când plâng au un motiv, iar atunci când se opresc din plâns în momentul în care sunt luați în brațe există, de asemenea, un alt motiv. Este reacția lor firească, naturală, în anumite situații și nu își “păcălesc” mămicile doar ca să fie răsfățați.
Iată ce declară Sarah Ockwell-Smith, psiholog specializat în dezvoltarea copilului, pentru kidspot.com.au:
“Bebelușii și copiii mici au un neocortex extrem de slab dezvoltat, în comparație cu adulții - această secțiune frontală a creierului, responsabilă de gândirea rațională și analitică, precum și de reglarea răspunsurilor emoționale. Înseamnă că ei nu posedă încă abilitatea de a-și gestiona emoțiile sau cum spun specialișitii în somn nu au abilitatea de <auto-calmare>. Această abilitate este un mit - un mit perpetuat de părinții care se simt mai bine cu privire la ignorarea nevoilor copilului lor. Adevărata cheie pentru a stimula emoțional această abilitate într-un copil este de a fi receptiv atunci când are nevoie de ea, astfel încât, în timp, atunci când dezvoltarea creierului ajunge la maturitate să se declanșeze toate mecanismele necesare <auto-calmării>”.

►Citește și Nu există prea mult 'în braţe' pentru copii

Bebelușii cresc în pântecele mamelor timp de 9 luni, iar după naștere dezvoltarea lor continuă. Gândește-te că pe toată perioadă sarcinii a depins întru-totul de tine, i-ai simțit fiecare mișcare, a reacționat la vocea ta și la obiceiurile tale zilnice. Este firesc să depindă în continuare de tine și după naștere, în ciuda articolele din media care îndeamnă mămicile să-și lase bebelușii mai “liberi”, să le convingă că prichindeii nu au nevoie de ele 24 de ore din 24.

Dar bebelușii au nevoie de atenția mamelor!

Mama și copilul sunt uniți nu doar în timpul sarcinii, prin acel cordon omblical, ci și după naștere, chiar dacă, din punct de vedere biologic nu mai există nicio legătură fizică. Însă legătura dintre mamă și puiul său este mult mai puternică. Bebelușul plânge la orice fel de disconfort, pentru că nu știe să comunice altfel. Plânsul este singurul lui mod de a transmite nevoile sale, emoțiile sale.
Cu siguranță, ai observat cum puiul tău se calmează imediat ce l-ai luat în brațe, imediat ce îți simte respirația, imediat ce-ți aude bătăile inimii în timp ce-l ții pe pieptul tău. Asta nu înseamnă că te manipulează, că se răsfață… așa face orice bebeluș.

În general, media este cea care a forțat oarecum un curent potrivit căruia bebelușii și copiii mici ar trebui să-și facă un program, mai ales pe timpul nopții. Înainte ca specialiștii și experții, o parte dintre ei cel puțin, să emită tot felul de teorii apropo de rutină și cum ar trebui copiii să se supună ei, studiile referitoare la antropologia umană de bază ne arată că starea de veghe pe timpul nopții nu este doar normală, dar ea servește ca un mecanism de protecție instinctuală pentru bebeluși și supraviețuirea lor.

►Citește și În vizită la un nou-născut! 10 reguli pe care trebuie să le respecți

 James McKenna, un expert în somnologie pediatrică, nu doar că recunoaște importanța legăturii permanente dintre mamă și copil, dar încurajează și co-sleeping-ul și susține că toate acestea reprezintă cheia dezvoltării copilului și chiar supraviețuirea lui.

Plânsul până la epuizare nu rezolvă nimic

“Mai presus de orice, țineți cont de faptul că bebelușii nu au agende, cu task-uri stabilite; ei nu încearcă să se impună ori să te manipuleze. În primele șase, șapte luni de viață bebelușii nu cunosc noțiunea de <a vrea>, ci doar pe cea de <a avea nevoie>”, declară McKenna.

S-a dovedit științific că, atunci când un copil este lăsat să plângă pentru o perioadă mai lungă de timp, nivelul de cortizol crește, iar acest lucru poate avea asupra copilului efecte negative pe termen lung, iar acestea nu pot fi evaluate decât mult mai târziu.

Teoria ataşamentului a lui John Bowlby

John Bowlby, specialist în psihanaliza copilului, a încercat să răspundă la diverse întrebări legate de oameni, de felul în care se îndrăgostesc şi relaţiile pe care le au.
Iată care sunt premisele principale ale teoriei ataşamentului:
Experienţele timpurii ale copilului sau modelele de lucru internalizate vizavi de relaţia cu mama sunt esenţiale, acestea determinând atitudinea şi comportamentul faţă de îndrăgostire şi relaţii intime ale viitorului adult.
Pe baza acestor experienţe, indivizii ajung să considere că merită sau nu să fie iubiţi şi că ceilalţi pot sau nu să le ofere ajutor sau dragoste.
Aceste experienţe modelează tipurile de relaţii pe care indivizii le vor avea pe parcursul vieţii, şi mai ales felul în care persoanele vor interpreta aceste relaţii.

Prin urmare, pentru a crește niște copiii independenți care să devină adulți responsabili este necesar să-I satisfaci toate nevoile primare în primul an de viață, cel puțin.
Iar opinia lui McKenna completează perfect teoria lui Bowlby: “Cel mai prost termen pe care societatea modernă l-a inventat este cel de <bebeluș cuminte>”.

Așa că, parafrazând un cântec celebru, “Mamelor din lumea întreagă”… luați-vă pruncii în brațe de câte ori plâng și nu le dați drumul decât atunci când s-au liniștit. Și nici atunci dacă nu este necesar! Nu înseamnă că îi învățați prost ori că îi răsfățați prea tare.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!