Sari la conținut

Alina Ceușan, gravidă din nou. În ce mod emoționant a dat marea veste – VIDEO

Alina Ceușan, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România, este gravidă pentru a doua oară. Vedeta a dat vestea pe pagina ei de Instagram, prin intermediul unui clip extrem de emoționant.

„Dragul nostru Rock,
Avantajul de a crește alături de un frate sau o soră este că devii tot mai bun la fracții… De asemenea se spune că, indiferent de vârstă, când ești alături de ei, te întorci parcă instant în copilărie.
Asta-i cel mai frumos dar pe care noi ți-l putem da… și atât eu cât și Raul vorbim din experiență pentru că fiecare dintre noi avem pe cine suna și la trei noaptea dacă este cazul. Viața noastră se va schimba din nou, în luna august… și sperăm ca schimbarea să vină în forma celui mai bun prieten pentru tine, iubitul nostru copil”., a scris Alina în descrierea clipului care surprinde momentele speciale prin care a trecut în ultimele luni.

„Iar o luăm de la capăt. Suntem încântați să putem în sfârșit să împărtășim vestea cu voi – familia noastră se mărește. Rock va deveni în curând un frate mai mare… așa că vă împărtășim câteva mici momente care ne-au făcut să ne simțim în tot felul de feluri, în aceste ultime luni.
Suntem mai mult decât fericiți, ne simțim binecuvântați, inimile noastre sunt pline. Iar eu sunt aproape întotdeauna obosită, bolnavă, plângând sau flămândă din nou, așa că noroc pentru asta”, a mai scris Alina.

Alina Ceușan și Raul Tișa sunt căsătoriți de aproape 5 ani, iar împreună au un băiețel de aproape 4 ani, pe nume Rock. Raul este un hairstylist foarte cunoscut, fiind împreună cu Alina de aproape 12 ani, de când ea și-a început cariera în online.



 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!