De când suntem în Egipt, am încercat tot felul de experiențe noi. Aici, de exemplu, suntem în primul nostru safari prin deșert, făcut pe 4 ianuarie, chiar de ziua mea. Băieții s-au putut bucura de tot tacâmul, de la plimbarea cu cămilele până la cea cu ATV-urile și boogie-urile. Eu am stat cumințică, din motive de Frățioară în burtică și m-am rezumat, așa cum fac întotdeauna, la lucruri pe care le știu sigure și pentru care am acordul medicului.
O doamnă româncă, întâlnită aici, mi-a spus, totuși, că sunt prea activă pentru o femeie care se apropie de luna a șasea de sarcină și că, în opinia ei, nu mă gândesc suficient la bebelușul din burtă. Mi-a recomandat, chiar, să nu mă mișc atât de repede pe lângă copiii mei, mai degrabă să merg ușor, că e mai sigur. A simțit să sublinieze că inconștiența mea m-ar putea costa sarcina, adică ce-aș face dacă s-ar desprinde de acolo copilul, pentru că a mai văzut ea cazuri de genul și că nu e de glumit cu lucrurile astea. Fix așa. De parcă bebelușul n-ar pluti oricum prin burtică, ci ar sta prins de un fir de ață gata să se rupă la cel mai mic efort al mamei.