Cineva povestea ieri pe un grup de mame că îi crescuse cozonacul ca nebunul în cuptor, până ieșise umplutura din vas, și voia să știe dacă mai poate salva în vreun fel situația. Atașase femeia și o poză relevantă cu cozonacul explodat și aștepta niște sfaturi, că doar muncise de îi sariseră capacele la el și n-avea chef să îl vadă la gunoi. Ei, și în loc de sfaturi, i-au sărit în cap toate credincioasele planetei, că de ce gătește în zi sfântă, că de asta nici nu i-a ieșit mâncarea, că o bate Dumnezeu de nu se vede, mare păcat mare și altele asemenea, de zici că dăduse cuiva în cap, nu că băgase un cozonac la cuptor.
Mă întreb de ce ar fi fost în stare dacă mai aflau că pornise și o mășină cu rufe înainte să frământe aluatul ăla sau că, ferească Sfântul, măturase firmiturile din bucătărie, să nu le ia cel mic la înghițit. Din toate păcatele lumii, treburile casnice făcute în zi de sărbătoare par, cumva, cele mai grele. Adică e ok să arunci cu venin în stânga și în dreapta, pe net și în viața reală, să îți dai în cap cu soțul, cu vecina, să zbieri la copii și altele din zona asta, atât timp cât ții post, mergi la biserică și, mai ales, nu ridici un pai în casă în zilele sfinte, gata, te-ai calificat în cursa pentru creștina anului.
(...)
