Un copil de doar 2 ani a fost salvat din mâinile mamei sale chiar de polițiști, după ce aceasta l-a amenințat pe partenerul său că îl va ucide pe cel mic și va incendia casa. Întregul dialogul s-a desfășurat printr-un apel video. Imediat după încheierea acestuia, echipajul Secției de Poliție Rurală Ziduri a intervenit rapid la locuința femii din Valea Râmnicului, județul Buzău.
Femeia, în vârstă de 34 de ani, aflată în conflict cu partenerul ei, l-a sunat prin apel video și i-a transmis că intenționează să-și ucidă copilul de doi ani și să incendieze casa.
„Echipajul a ajuns la imobilul indicat în apelul 112, unde a depistat o femeie de 34 de ani şi pe fiul său minor, în vârstă de 2 ani. Din investigaţii a reieşit că, pe fondul unui conflict între concubini, generat de gelozie, femeia ar fi ameninţat că va incendia locuinţa şi că va suprima viaţa copilului. Întrucât concubinul acesteia s-ar fi aflat la serviciu, ameninţările ar fi fost adresate prin intermediul unui apel video”, a precizat IPJ Buzău.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele femeii, pentru 5 zile. Minorul a fost preluat de Direcția de Protecție a Copilului și internat într-un centru de urgență, iar mama, care prezenta semne de instabilitate psiho-emoțională, a fost transportată la spital pentru evaluare psihiatrică.
„Având în vedere starea de agitaţie a femeii, marcată de instabilitate psiho-emoţională, a fost transportată la o unitate medicală, pentru evaluare şi îngrijiri de specialitate”, mai spun polițiștii. Pe numele femeii a fost deschis un dosar penal pentru amenințare, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului.
Mesajul MAI: „Părinți, pentru rezolvarea problemelor de cuplu, apelați la ajutor specializat! Evitați manifestările agresive în timpul unei neînțelegeri cu partenerul de viață, mai ales atunci când un copil este martor al acestui episod! (…) Aceasta nu trebuie să devină o nouă normalitate!”.
„Colegii noștri au intervenit fără ezitare, în joc era viața unui copil. (…) Felicitări polițiștilor buzoieni care au intervenit prompt pentru a evita producerea unei tragedii! (…) Copiii nu trebuie să fie victime ale conflictelor dintre părinți și în nici un caz mijloc de negociere ori șantaj în neînțelegerile celor mari”, a transmis MAI, pe Facebook.
<
Copil de 2 ani, salvat de polițiști, după ce mama lui a anunțat că îl va ucide
