Ai observat că cel mic își așază mașinuțele una lângă alta, pune cuburile într-un șir perfect sau insistă ca toate animalele de jucărie să stea într-o anumită ordine? Pentru unii copii, această activitate devine atât de interesantă încât o repetă de mai multe ori pe zi. Iar părinții se pot întreba dacă este doar o etapă normală a dezvoltării sau dacă ar putea indica o problemă.
Alinierea jucăriilor nu reprezintă, în sine, un semn de autism sau de tulburare obsesiv-compulsivă (TOC/OCD). Mulți copii mici descoperă astfel formele, culorile, ordinea și relațiile dintre obiecte. Ceea ce contează este felul în care se joacă, cât de flexibil este comportamentul și dacă există și alte particularități ale dezvoltării.
De ce le place copiilor mici să alinieze jucăriile?
Între 1 și 2 ani, copiii încep să exploreze tot mai mult modul în care funcționează obiectele din jur. Descoperă că le pot așeza unele peste altele, le pot grupa, muta sau ordona, iar repetarea acestor acțiuni îi ajută să înțeleagă lumea.
Pentru un copil mic, așezarea mașinuțelor într-un șir poate fi la fel de interesantă ca ridicarea unui turn din cuburi. Observă asemănări și diferențe, exersează coordonarea mână-ochi și descoperă că poate controla felul în care sunt organizate obiectele.
Pe măsură ce crește, poate începe să grupeze jucăriile după culoare, mărime sau formă, iar aceste activități pot contribui la dezvoltarea abilităților de clasificare.
Uneori, alinierea este pur și simplu o parte a jocului. Copilul își așază mașinile una după alta, apoi le conduce prin cameră sau construiește un garaj pentru ele. În alte situații, este atras mai ales de procesul de a le pune în ordine.
Ambele comportamente pot apărea în dezvoltarea obișnuită, iar simplul fapt că un copil preferă să își aranjeze jucăriile nu este suficient pentru a suspecta o tulburare.
Când alinierea jucăriilor poate fi asociată cu autismul?
Alinierea repetitivă a obiectelor este unul dintre comportamentele care pot apărea la copiii cu tulburări din spectrul autist. Totuși, acest comportament devine relevant pentru evaluare mai ales atunci când este foarte rigid și apare împreună cu dificultăți de comunicare sau interacțiune socială.
De exemplu, un copil poate petrece mult timp așezând obiectele într-o anumită ordine și poate manifesta un disconfort intens atunci când cineva modifică aranjamentul. Uneori, jocul este foarte limitat, iar copilului îi este dificil să exploreze și alte moduri de a folosi jucăriile.
La fel de importante sunt și celelalte aspecte ale dezvoltării. Dacă cel mic nu răspunde în mod obișnuit la nume, nu arată cu degetul pentru a împărtăși lucruri interesante, folosește foarte puține gesturi sau întâmpină dificultăți în interacțiunea cu cei din jur, poate fi necesară o evaluare.
Așa cum explicăm și în articolul despre semnele de autism la 1, 2 și 3 ani, un singur comportament nu este suficient pentru stabilirea unui diagnostic. Specialiștii urmăresc un ansamblu de particularități ale comunicării, interacțiunii sociale și comportamentului.
Nu alinierea jucăriilor este, în sine, îngrijorătoare, ci asocierea ei cu rigiditatea accentuată și cu alte dificultăți de dezvoltare.
Alinierea jucăriilor poate fi și un semn de OCD (tulburare obsesiv-compulsivă)?
Deși alinierea repetitivă a obiectelor este asociată frecvent cu autismul, comportamente asemănătoare pot apărea și în tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC/OCD).
În această tulburare, o persoană poate simți nevoia să așeze lucrurile într-o anumită ordine sau să repete anumite acțiuni pentru a reduce anxietatea, disconfortul provocat de gânduri intruzive ori senzația că ceva nu este așa cum ar trebui să fie.
Totuși, la copiii de 1–2 ani, debutul tulburării obsesiv-compulsive este foarte rar, iar preferința pentru ordine nu reprezintă un indiciu suficient. La această vârstă, copiii pot repeta activități, pot insista asupra unor rutine și se pot supăra atunci când jocul le este întrerupt, fără ca aceste manifestări să indice o tulburare psihică.
Diferența este că, în TOC, ritualurile sunt asociate cu disconfort semnificativ și pot interfera cu activitățile zilnice, în timp ce în autism comportamentele repetitive fac parte dintr-un profil mai larg, care include particularități ale comunicării și interacțiunii sociale.
La copiii foarte mici, această diferențiere este dificilă, deoarece nu își pot descrie întotdeauna gândurile sau motivele pentru care repetă un comportament. De aceea, nici autismul, nici TOC nu pot fi diagnosticate doar pentru că un copil aliniază jucăriile.
Cum faci diferența dintre un joc obișnuit și un comportament repetitiv rigid?
Un copil care aliniază mașinuțele, dar acceptă să le folosească și în alte jocuri, îți arată ce a construit și se bucură să interacționeze cu tine poate avea pur și simplu o preferință pentru ordine și organizare.
În schimb, dacă pare preocupat aproape exclusiv de așezarea obiectelor, reacționează foarte intens la orice modificare și îi este dificil să participe la alte activități, comportamentul merită observat mai atent.
Nu există însă o regulă simplă prin care părinții să poată face singuri această diferență. Nici durata jocului, nici faptul că un copil se supără atunci când cineva îi strică șirul nu reprezintă, separat, criterii de diagnostic.
Contează cât de frecvent apare comportamentul, cât de mult interferează cu activitățile obișnuite, cât de flexibil este copilul și cum evoluează comunicarea și relațiile sale cu cei din jur.
Ce poți face dacă observi că cel mic aliniază mereu jucăriile?
Nu este necesar să îi interzici copilului să își așeze jucăriile în șir sau să îi strici intenționat ordinea pentru a-i testa reacția. Dacă activitatea îi face plăcere, te poți alătura jocului și poți încerca să îl extinzi treptat.
De exemplu, dacă aliniază mașinuțe, poți construi lângă ele un drum sau un garaj, invitându-l să le folosească și în alte moduri. Dacă așază animalele unul lângă altul, le puteți da de mâncare sau le puteți pune să doarmă.
Astfel, pornești de la interesul copilului și îi oferi noi posibilități de explorare, fără să transformi jocul într-o confruntare.
În același timp, urmărește cum comunică, dacă încearcă să îți atragă atenția, dacă răspunde la interacțiuni și dacă dobândește treptat noi abilități.
Când este recomandată o evaluare a dezvoltării?
Dacă alinierea jucăriilor este însoțită de dificultăți de comunicare, lipsa gesturilor, răspuns redus la nume, comportamente foarte rigide sau pierderea unor abilități deja dobândite, este indicat să discuți cu medicul pediatru.
Academia Americană de Pediatrie recomandă screeningul pentru autism la 18 și 24 de luni, pe lângă monitorizarea obișnuită a dezvoltării. Dacă există îngrijorări, evaluarea poate fi făcută și mai devreme, fără să fie necesar să aștepți următorul control de rutină.
Părinții care observă și dificultăți de limbaj sau de comunicare nonverbală pot afla mai multe despre diferența dintre întârzierea de dezvoltare și semnele precoce de autism. Distincția este importantă, deoarece nu orice întârziere a vorbirii indică autism, iar evaluarea urmărește dezvoltarea copilului în ansamblu.
Un copil poate alinia jucării fără să aibă autism sau TOC, la fel cum un copil cu una dintre aceste tulburări poate să nu manifeste deloc acest comportament. Diagnosticul nu se stabilește pe baza unei singure preferințe de joc, ci în urma unei evaluări care ține cont de dezvoltarea și funcționarea copilului.
Pentru părinți, cel mai util lucru nu este să încerce să elimine un comportament care li se pare neobișnuit, ci să observe cum se joacă, învață și comunică cel mic. Iar atunci când apar semne de îngrijorare, o evaluare timpurie poate aduce claritate și, dacă este nevoie, sprijin adaptat copilului.
