Sari la conținut

Cum își petrece Dana Rogoz timpul cu copiii ei și ce activități au împreună. „Am o propunere de joc pe care să îl încercați cu copiii voștri.”

Dana Rogoz este mămică de doi, Vlad și Lia. Deși cariera îi ocupă cea mai mare parte din timp, familia este prioritară pentru ea.

Ori de câte ori are ocazia, Dana Rogoz își petrece timpul cu soțul și copiii ei. De curând, mămica a spus că se joacă cu băiețelul ei, Vlad, un joc inspirat de jocurile pe care le-a făcut la facultatea de actorie.

Dana Rogoz a vorbit pe contul ei de Instagram ce implică această activitate și i-a îndemnat pe părinți să încerce și ei acest joc alături de copiii lor.

"Am o propunere de joc pe care să îl încercați cu copiii voștri, inspirat chiar de unul dintre jocurile pe care le-am jucat la facultatea de actorie, dar și cu ocazia altor ateliere, atât alături de actori profesioniști, cât și de amantori. E un joc menit să construiască și să consolideze încrederea în partener. Iar eu l-am adaptat pentru Vlad, jucându-l cu el încă de acum câțiva ani, considerând că încrederea este foarte importantă și în relația părinte-copil, nu numai pe scenă. Și puteți să îl încercați și voi, căci nu e nimic complicat. Așadar, alegeți-vă un spațiu mai larg, precum un parc. Și prima oară, rugați-l pe copil să închidă ochii și apoi să se lase condus de voi, unul dintre părinți, prin parc. Îi puteți vorbi, îl atenționați când are de pășit peste un prag de exemplu, și încercați să îl faceți conștient de tot ce este în jurul lui, de sunetele pe care le aude, de cum se simt pașii pe nisip, apoi pe frunze, puneți-l să atingă copacii, pietrele etc. Și în tot timpul acesta asigurați-l că poate păși cu încredere, că voi sunteți acolo pentru el, ținându-l strâns de mână. Vlad are curaj să alerge cu ochii închiși, în timp ce eu îl conduc. Iar cu copiii mai mari, puteți încerca acest joc și fără să vorbiți, comunicând doar prin mișcările pe care le faceți, impulsurile pe care le dați, ridicându-le piciorul când e nevoie, așezându-i cu grijă într-un loc etc. Veți vedea că puteți comunica cu copiii voștri și fără vorbe.
Iar apoi, e rândul copilului să vă conducă! Așadar, părintele închide ochii și copilul are grijă de el, să rămână în siguranță, să nu se lovească. Părintelui îi va fi foarte greu, vă zic! Și mie încă mi-e teamă uneori când Vlad mă conduce. Și lui Radu îi e frică să se lase plimbat, rămânând cu ochii închiși. Asta pentru că ne-am obișnuit să deținem mereu controlul în relație cu ei (sau cel puțin asta încercăm). Dar cât de minunat e pentru cei mici să li se acorde încredere deplină, să fie ei responsabili pentru noi, să aibă ei grijă de noi, să dețină ei controlul, iar noi să îi urmăm și să îi ascultăm orbește", a scris Dana.

Ce părere ai despre jocul pe care Dana Rogoz îl joacă cu băiețelul ei? Tu l-ai juca cu copilul tău?
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!