Sari la conținut

Dr. Craiu: „Nu veniți la Urgență pentru mofturi, veți aștepta peste 5 ore!”

În contextul în care tot mai mulți copii ajung la urgență cu viroze puternice, prof.dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului „Alessandrescu – Rusescu” Bucureşti, a acordat un interviu pentru News.ro, lămurind câteva aspecte.

„Este cum era de aşteptat să se întâmple, au fost din ce în ce mai multe cazuri, şi asta pentru că vremea a păcălit pe multă lume. Alternanţele astea de vreme un pic mai rece cu una mult mai caldă au creat o falsă senzaţie de siguranţă. Și atunci oamenii au ieşit în spaţii publice închise. Dacă ne uităm, sunt pline mall-urile şi locurile de joacă de copii foarte mici. Iar aceştia evident că stau unul lângă altul, strănută, se ating, tuşesc. Ceea ce este o normă a ultimelor zile este că 8 din 10 copii prezentaţi la Compartimentul de Primiri Urgenţe au boli acute cu febre şi manifestări respiratorii. Cei mai mulţi dintre cei testaţi au gripă de tip A”, a spus pediatrul.

„Şi astăzi şi ieri au fost peste 200 de prezentări, 220 de prezentări, ceea ce e mult mai mult decât vedem noi în mod obişnuit, vara, în plină perioadă de enterocolite şi deshidratări avem cam 150 de prezentări pe zi, vă daţi seama că numărul ăsta a fost depăşit cu foarte mult”, a continuat el.

Medicul susține că 1 din 10 copii care ajunge la compartimentul de primiri urgenţe are nevoie să fie îngrijit în spital.

„Trebuie spus că în mod evident nimeni nu îşi doreşte să rămână în spital cu copilul de sărbători. Faptul că în acest moment spitalele de pediatrie din Bucureşti practic sună disperate unele la celelalte, şi ieri am discutat cu colegii noştri cei mai apropiaţi, cei de la „Grigore Alexandrescu”, cel mai mare spital de pediatrie apropiat de noi, încercând fiecare din echipele de gardă să găsim în funcţie de locurile disponibile câte un loc de internare. (...) Faptul că nu avem locuri arată că mulţi au complicaţii importante ale acestor viroze respiratorii. Gripa ştim că produce o afectare severă a tractului respirator şi nu numai. Gripa face febră foarte înaltă şi avem mai mulţi copii internaţi pentru că au făcut convulsii febrile, gripa afectează semnificativ mucoasa şi a altor cavităţi, nu numai a nasului şi gâtului, cutiile închise cum sunt sinusurile şi urechea medie, odată infectate duc la retenţia de fluid sau de puroi, otita supurată, sinuzita, mastoidita, nu sunt tocmai complicaţii de neglijat, şi foarte mulţi copii dezvoltă, în contextul unor inabilităţi imunologice sau a vârstei complicaţii bacteriene după aceste boli virale, şi atunci când ai pneumonie şi dependenţă de oxigen evident că nu te poţi duce acasă., a explicat medicul.

Dr. Craiu spune şi care sunt câteva măsuri simple care ajută la prevenirea răspândirii bolii. Evitarea spaţiior închise şi neventilate, mai ales atunci când copilul este foarte mic, anumite măsuri precum păstrarea distanţei faţă de interlocutor, spălatul riguros al mâinilor şi igiena tusei şi a strănutului.

„Cred că trei lucruri ar fi importante: primul şi cel mai important, în momentul în care ies într-un spaţiu cu un copil foarte mic ar fi bine ca acest spaţiu să fie un spaţiu liber, e foarte bună mişcarea, vremea a fost perfectă acum pentru a ieşi afară, la locuri de joacă, balansoare, spaţii din acestea, aer liber şi ventilat. Aici riscul epidemiologic e cel mai mic. Deci nu trebuie să fim paranoici să ne izolăm în casă pentru că sunt multe cazuri de gripă.

Citește și Cum iti protejezi juniorul de virozele respiratorii

Când trebuie dus copilul la spital

Medicul spune că sunt trei semne clare care arată că starea copilului se agravează și că se impune un control rapid. „Primul şi cel mai important e insuficienţa respiratorie. Când un copil e vânăt, e albastru la buze, la unghii şi la limbă, asta nu se poate trata cu doctorii acasă, are nevoie de oxigen”. Al doilea semn este deshidratarea: „Când un copil este deshidratat, când ieşirile de lichide sunt mai mari decât intrările, copilul vomită tot timpul sau are scaune modificate şi nu poate să înghită nimic, se impune control la spital şi perfuzie”. Cel de-al treilea semn este febră, însoțită de modificarea stării de conştienţă: „Nu trebuie neapărat să fie comatos sau să facă convulsii, dar un copil care nu mai poate fi trezit la masă, care este extrem de moale şi de apatic, căruia îi este absolut indiferent telefonul pe care îl dai ca să-l mituieşti un pic emoţional, care nu mai vrea să se joace cu nimic trebuie văzut de medic”.

Medicul îi sfătuiască pe părinți să nu meargă la spital cu „mofturi”, precum mucozități în nas, sforăit sau somn agitat, pentru că riscă să aștepte între 4 și 6 ore și consumă inutil din energia medicilor, care sunt oricum suprasolicitați în această perioadă.

Mai mult, Dr. Craiu îndeamnă părinții la empatie, reamintind că și medicii sunt oameni și că după de o tură de 24 de ore e posibil să își piardă răbdarea și să fie complet confuzi.

”Gândiţi-vă că şi doctorii sunt tot oameni şi în momentul în care sunt 40 de copii în aşteptare, tendinţa este nu să nu mai explici de ce nu trebuie dat inutil antibiotic sau de ce ar putea fi bune analizele, ci scrii în mod mecanic o reţetă cu antibiotic şi te gândeşti”Bine că am mai scăpat de un pacient!. Nu spun că asta se întâmplă, dar spun că la sfârşitul unei gărzi de 24 de ore, când nici nu mai gândeşti bine, când eşti complet confuz după 200 de prezentări vezi lumina de la capătul tunelului sub forma acestei eliberări sub forma unei prescripţii care nu întotdeauna e foarte riguroasă”, a explicat Dr. Mihai Craiu.



 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!