Sari la conținut

Drew Barrymore: „Este nevoie de timp și perseverență pentru a-i face pe copii să iubească mâncarea sănătoasă”

Drew Berrymore este mămică de două fetițe, Olive (9 ani) și Frankie (8 ani). Actrița a recunoscut că nu îi sunt străine pretențiile culinare pe care le au copii ei și că se confruntă adesea cu astfel de provocări.

„Copiii trec prin numeroase faze”, spune ea. „Ca părinte, ești atât de entuziasmat și spui: „Doamne, ce bine că, în sfârșit, copilului meu îi place ceva; o să mănânce asta în fiecare zi”, iar apoi, în câteva săptămâni, el spune: „M-am răzgândit, nu, nu-mi place”, iar tu ești ceva de genul „Nuuu!”

Pentru a preveni crizele de furie, ea spune că au fost momente în care le-a oferit fetelor ei ce tip de mâncare și-au dorit. „Cred că eram în zona în care încercam să evit comportamentul de colaps și le-aș fi dat orice își doreau, doar pentru a le face să mănânce”, a adăugat ea.

Drew Barrymore a fost crescută de părinții ei cu un stil de viață vegetarian, dar a schimbat alimentația când avea aproximativ 26 de ani. Ea este acum flexitariană și consumă, în principiu, alimente pe bază de plante, cu includerea ocazională de carne.

Să-i faci pe copii să iubească și să mănânce legumele nu este întotdeauna ușor. „În sfârșit au mâncat spanac, ceea ce este un miracol”, a spus Barrymore.

Drew Barrymore încearcă să găsească un echilibru în alimentația copiilor ei și să-și îndemne fetele să aleagă mai des alimente sănătoase.

“Ce presupune acest lucru? Timp și perseverență, glumește ea. Nu toate zilele sunt la fel. Uneori le gătesc somon și uneori mâncăm în locul lor preferat, adică la benzinărie”, a adăugat mămica.

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!