Când ai doi sau mai mulți copii, corectitudinea poate ajunge ușor să fie măsurată în lucruri foarte concrete: cine a primit bucata mai mare, pentru cine ai cheltuit mai mult, cu cine ai petrecut mai mult timp, cine are voie să se culce mai târziu sau pe cine ai ajutat mai mult la teme. Copiii observă repede aceste diferențe, iar părinții, tocmai pentru că nu vor ca unul dintre ei să se simtă mai puțin important, ajung uneori să încerce să compenseze fiecare dezechilibru.
Dacă unul primește ceva, să primească și celălalt. Dacă ai cumpărat ceva mai scump pentru unul, să găsești ceva de aceeași valoare și pentru fratele lui. Dacă ai petrecut mai mult timp cu unul dintre copii, să recuperezi imediat cu celălalt.
Doar că a fi corect cu propriii copii nu înseamnă neapărat să le oferi mereu exact același lucru, pentru simplul motiv că nici copiii și nici nevoile lor nu sunt identice.
Egalitatea și echitatea nu înseamnă același lucru
Egalitatea presupune să le oferim copiilor același lucru, în timp ce echitatea înseamnă să ținem cont de ceea ce are nevoie fiecare într-un anumit moment. Diferența pare teoretică, dar devine foarte clară în viața de zi cu zi.
Dacă unul dintre copii are dificultăți la matematică și părintele petrece mai multe seri ajutându-l, nu este necesar să petreacă exact același număr de ore făcând teme cu fratele care se descurcă singur. Dacă unul dintre copii este bolnav, este firesc ca pentru câteva zile să primească mai multă atenție și îngrijire. La fel, dacă între frați există o diferență de câțiva ani, regulile, responsabilitățile și privilegiile lor nu pot fi întotdeauna identice.
Niciuna dintre aceste situații nu înseamnă automat favoritism. Înseamnă că părintele răspunde unor copii diferiți, aflați în etape diferite și cu nevoi care se pot schimba de la o perioadă la alta. Copilul care astăzi are nevoie de mai mult ajutor poate fi, peste câteva luni, cel care se descurcă foarte bine, în timp ce fratele lui traversează o etapă în care are nevoie de mai multă susținere.
Tocmai de aceea, echitatea într-o familie nu poate fi evaluată după o singură zi sau după o singură situație, ci mai degrabă privind relațiile dintre părinți și copii în timp.
Ce facem când copilul spune „Nu e corect”?
Pentru un copil, explicația aceasta nu este întotdeauna ușor de acceptat. El vede ceea ce se întâmplă în acel moment: fratele lui a primit ceva, iar el nu; mama a petrecut mai mult timp cu sora lui; celălalt copil are voie să facă un lucru care lui îi este interzis.
În astfel de situații, părintele nu trebuie neapărat să elimine imediat diferența, ci îl poate ajuta pe copil să înțeleagă de ce există. Un copil mai mare poate merge la culcare mai târziu pentru că are altă vârstă, un frate poate primi mai mult ajutor la teme pentru că îi este greu la o anumită materie, iar un copil bolnav poate petrece o după-amiază întreagă în brațele mamei fără ca acest lucru să însemne că celălalt este mai puțin iubit.
Percepția copiilor contează însă, chiar și atunci când părintele știe că nu favorizează pe nimeni. Gelozia dintre frați poate apărea tocmai în jurul întrebării dacă unul dintre ei continuă să fie la fel de important pentru părinte, iar comparațiile sau diferențele repetate pot alimenta această nesiguranță.
În loc să îi promitem copilului că va primi întotdeauna exact ceea ce primește fratele său, îi putem transmite ceva mult mai realist și mai important: că vom încerca să vedem de ce are nevoie fiecare dintre ei și să fim disponibili atunci când unul dintre ei are nevoie de mai mult.
Atenția nu poate fi împărțită permanent în două jumătăți perfecte
Timpul este probabil una dintre cele mai mari surse de vinovăție pentru părinții cu mai mulți copii, mai ales în perioadele în care unul dintre ei are nevoie vizibil de mai multă prezență.
Un bebeluș necesită foarte multă îngrijire fizică, un copil care începe școala poate avea nevoie de ajutor și reasigurare, iar un adolescent care traversează o perioadă dificilă poate avea nevoie de conversații lungi și de mai multă disponibilitate emoțională. În astfel de momente, timpul părintelui nu va putea fi distribuit perfect egal și nici nu este realist să ne așteptăm la asta.
Problema nu este că unul dintre copii primește temporar mai mult, ci că același copil poate ajunge să primească în mod constant mai puțin tocmai pentru că pare că se descurcă singur. Copilul liniștit, independent, care nu cere mult și nu provoacă probleme poate deveni, fără ca părinții să își propună acest lucru, cel căruia i se spune cel mai des să aștepte. Pentru că „el înțelege”, nevoile lui pot deveni mai puțin vizibile decât ale fratelui care cere atenție mai intens și mai frecvent.
De aceea, nu este atât de important ca părintele să contabilizeze câte ore a petrecut cu fiecare, cât să observe dacă, în timp, fiecare dintre copii are suficient spațiu pentru a fi ascultat, ajutat și văzut.
Când copilul mai mare este mereu cel care trebuie să înțeleagă
Diferența dintre echitate și simpla renunțare în favoarea celuilalt devine foarte importantă mai ales în relația cu copilul mai mare.
„Tu ești mai mare, lasă de la tine”, „Dă-i lui, că este mic” sau „Tu ar trebui să înțelegi” sunt replici care pot apărea firesc într-o familie, pentru că avem, pe bună dreptate, așteptări diferite de la un copil de opt ani și de la unul de trei.
Faptul că un copil este suficient de mare încât să înțeleagă situația nu înseamnă însă că trebuie să fie întotdeauna cel care renunță. Mai ales după venirea unui nou bebeluș, adaptarea emoțională prin care trece primul copil atunci când apare un frățior poate fi mult mai complexă decât lasă comportamentul lui să se vadă.
Dacă același copil este cel căruia i se cere constant să aștepte, să împartă, să cedeze sau să accepte pentru că fratele lui este mai mic, ceea ce trebuia să fie o adaptare firească la vârstă se poate transforma într-un dezechilibru. Echitatea presupune să ținem cont de nevoile ambilor copii, inclusiv atunci când unul dintre ei știe să și le exprime mai puțin zgomotos.
Nici banii nu trebuie împărțiți întotdeauna la leu
Aceeași dilemă apare și atunci când vorbim despre lucrurile materiale. Dacă unul dintre copii are nevoie de echipament pentru sport, de ochelari sau de bani pentru o excursie cu școala, nu este necesar ca părintele să cheltuiască imediat aceeași sumă pentru fratele lui doar pentru a restabili o egalitate contabilă.
Există, desigur, situații în care diferențele foarte vizibile pot conta. Dacă ambii copii primesc cadouri cu aceeași ocazie, de exemplu, o diferență evidentă și greu de explicat poate fi resimțită ca un mesaj despre cât de important este fiecare pentru părinte.
Dar nici în această zonă relația dintre frați nu trebuie transformată într-un tabel în care fiecare cheltuială este compensată. Mai important este ca diferențele să aibă un sens și să nu existe un tipar în care același copil primește sistematic mai mult, iar celuilalt i se cere permanent să accepte.
Relația cu fiecare copil va fi, inevitabil, diferită
Poate una dintre cele mai dificile idei pentru un părinte este să accepte că nici relația pe care o are cu fiecare dintre copiii săi nu va arăta identic.
Un copil poate căuta foarte mult apropierea fizică, în timp ce celălalt se conectează mai ușor prin conversație. Cu unul dintre ei părintele poate avea multe interese comune, iar celălalt poate avea un temperament foarte diferit. Unul poate avea nevoie frecvent de reasigurare, în timp ce fratele lui caută mai multă autonomie.
A avea relații diferite cu propriii copii nu înseamnă automat că unul este iubit mai mult. Copiii nu au nevoie ca relația lor cu părintele să fie copia relației pe care acesta o are cu fratele lor, ci să simtă că există un loc al lor în familie și că nu trebuie să semene cu celălalt pentru a fi văzuți, ascultați și iubiți.
De aceea, într-o familie cu doi sau mai mulți copii, poate că întrebarea cea mai utilă nu este dacă le-am oferit de fiecare dată exact același lucru, ci dacă fiecare a primit ceea ce avea nevoie și, dincolo de toate diferențele firești dintre ei, s-a simțit la fel de văzut și de important pentru părinții săi.
Uneori asta va însemna mai mult timp pentru unul, alteori mai mult ajutor pentru celălalt, iar în altă perioadă balanța se va schimba din nou. Corectitudinea între frați nu înseamnă să împarți permanent totul în jumătăți egale, ci să ai grijă ca diferențele firești dintre nevoile lor să nu ajungă să fie trăite ca diferențe în cât de mult contează fiecare.
