32 de școli, închise din cauza gripei. Aproape 3.500 de elevi afectați
Un număr de 32 de unități de învățământ sunt închise, la nivel național, cele mai multe dintre acestea fiind în București, din cauza îmbolnăvirilor de gripă,...
Un număr de 32 de unități de învățământ sunt închise, la nivel național, cele mai multe dintre acestea fiind în București, din cauza îmbolnăvirilor de gripă,...
Ministerul Educației anunță că, începând cu anul școlar 2020-2021, elevii vor putea să circule gratis, atât în localitățile de domiciliu, cât și în afara lor.
Cine mă cunoaște sau a mai citit din articolele mele pe educație, știe că am fost mereu în rândul celor care pun sub semnul întrebării metodele și practicile...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind dublarea alocațiilor pentru copii.
E ora 6. Vine. Știu că vine. Eu încă nu mi-am terminat temele și știu că mi-o iau dacă e nervos. Mama nu e. Măcar îmi lua apărarea cât de cât, dar e plecată....
Când suntem mici, nu ne dăm seama că cel mai de preț lucru este cunoașterea. De asemenea, temele pentru acasă ne fac mai puțin dornici de studiu. În sfârșit, se...
În perioada sărbătorilor de iarnă, fiecare dintre noi se gândește la cei dragi, arătându-și recunoștința pentru aceștia printr-un mic cadou „din partea...
“Teme, teme, teme” - copiii români pleacă de la școală cu gândul la ceea ce au de scris și de învățat pentru ziua următoare. Pentru copiii irlandezi, însă,...
Părinții știu totul despre copii, dar bunicile știu întotdeauna puțin mai mult despre prichindei decât părinții. Dacă întrebăm mămicile care este mâncarea...
Azi am primit de 3 ori această întrebare de la câteva persoane surprinse de ce le-a adus Moșul copiilor mei: o carte de povești pentru fiecare, un ou kinder (la care...