Şoferul unui microbuz şcolar din judeţul Olt care a agresat sexual de mai multe ori o elevă de 12 ani a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare după ce şi-a recunoscut faptele şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, beneficiind de reducerea pedepsei. Agresiunile au avut loc în perioada iulie 2018 – martie 2019 în microbuzul şcolar sau într-un magazin administrat de bărbat.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au anunţat, miercuri, că procurorii au finalizat urmărirea penală într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor.
”În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că în perioada iulie 2018 - martie 2019, inculpatul N.M., din comuna Dobrun, sat Roşienii Mari, judeţul Olt, profitând de starea de minoritate şi imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a agresat-o sexual, de mai multe ori, prin atingeri nepotrivite-în zona dorsală, fesieră, a sânilor, feţei, picioarelor, etc., în scopul obţinerii excitaţiei sexuale ori a satisfacţiei sexuale, pe victima B.A.E., în vârstă de 12 ani, din aceeaşi localitate, în timp ce aceasta se deplasa cu microbuzul şcolar condus de către inculpat, în faţa porţii de acces de la curtea Şcolii Gimnaziale Dobrun, ori atunci când se afla în incinta unui magazin administrat de acesta, situat pe raza comunei Dobrun, sat Roşienii Mari, jud. Olt. (6 acte materiale)”, au transmis procurorii.
Citește mai mult pe News.ro