Sari la conținut

Denisa Filcea i-a pus cercei micuței Eva. „Cred că nici nu a conștientizat ce se întâmplă”

Inapoi Inainte

Articole relationate
Copilul nu trebuie să fie fericit tot timpul. De ce parentingul cu blândețe înseamnă și să îi permiți să fie supărat

Copilul nu trebuie să fie fericit tot timpul. De ce parentingul cu blândețe înseamnă și să îi permiți să fie supărat

Copilul plânge pentru că nu îi mai cumperi o jucărie, se înfurie când îi oprești desenele animate sau îți spune că ești o mamă rea pentru că nu îl mai lași în parc. Primul impuls poate fi să îl liniștești cât mai repede, să negociezi sau chiar să renunți la limita pe care tocmai ai stabilit-o. Dar parentingul cu blândețe nu înseamnă să îți ferești copilul de orice supărare. Înseamnă să îl ajuți să treacă prin emoțiile dificile, fără să îl pedepsești pentru ceea ce simte.

Băiatul tău nu este primit în grupul de la școală pentru că nu joacă fotbal? Cum îl ajuți să își găsească locul printre colegi

Băiatul tău nu este primit în grupul de la școală pentru că nu joacă fotbal? Cum îl ajuți să își găsească locul printre colegi

În fiecare pauză, băieții din clasă ies să joace fotbal. Își aleg echipele, discută despre jucătorii preferați și continuă a doua zi meciul început ieri. Copilul tău nu știe să joace. Poate nici nu îi place fotbalul. Ar vrea însă să stea cu ei, să râdă împreună, să fie chemat și el. Numai că, încet, ajunge să petreacă pauzele singur. Ce faci atunci când copilul nu reușește să intre în grupul colegilor pentru că nu împărtășește aceeași pasiune?

Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


ego.ro

caloria.ro

zooland.ro