Sari la conținut

Termenii de sarcină pe care, probabil, nu vrei să-i mai auzi niciodată

În 2020, Colegiul Regal al Moașelor a lansat o inițiativă pentru a descoperi impactul pe care îl are limbajul asupra viitoarelor mămici. Scopul proiectului Re:Birth a fost găsirea termenilor legați de sarcină care să poată să fie pe înțelesul tuturor mămicilor.

Concluziile proiectului au susținut faptul că multe femei au fost mai puțin preocupate de modul în care au născut, ci au fost mai preocupate dacă au avut o experiență pozitivă și dacă s-au simțit în siguranță pe toată perioada sarcinii.

Iată termenii de sarcină, pe care nicio mămică nu vrea să-i mai audă, niciodată:

Risc scăzut/risc ridicat

Cuvântul „risc” este asociat cu incertitudinea și este extrem de important ca femeile să se simtă confortabile și încrezătoare în timpul sarcinii. În loc de risc scăzut, acum folosim termenul de nevoi universale de îngrijire.

Naștere normală

„Nașterea normală” este un termen care a fost folosit mult timp de moașe și de alți profesioniști din domeniul sănătății pentru a descrie o naștere vaginală spontană, fiziologică. Acest lucru etichetează drept „anormal” dacă o femeie alege să nască prin cezariană?

Noul termen folosit este „naștere vaginală spontană”.

Cezariană de urgență


Termenul „naștere neplanificată prin cezariană” este acum preferat față de „cezariană de urgență”. Acest termen înlocuiește cuvântul „urgență”, care poate provoca mămicilor teamă și panică.

Col uterin incompetent

"Col uterin incompetent" are conotații de eșec personal. Deci, termenul preferat este acum „insuficiență cervicală”.

Profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să recunoască faptul că limbajul pe care îl folosesc este o parte importantă a îngrijirii pe care o oferă mămicilor și viitoarelor mămici. Siguranța psihologică și bunăstarea acestora sunt strâns legate de rezultate pozitive și experiențe viitoare.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!