Dar tu cum le faci pe toate? Când ai timp? Câte ore dormi pe noapte? Cum te descurci cu scrisul, cu proiectele, cu revistele, cu blogul, cu lumânările, copiii? Ba mai și gătești. Văd că mai povestești și despre câte o carte, deci și citești. Auzi? De la ce vârstă a copilului ați luat bonă? Dar cine vă ajută cu copiii?
Încep cu sfârșitul. Bonă nu am avut niciodată și alt ajutor nu avem (de câteva ori pe an, vin bunicile copiilor; stă câte două-trei zile fiecare). Atât. În rest, suntem doar noi în povestea asta, noi doi. Am fost doi de la început și de aceea, împărțind totul la doi, dar absolut totul (de la gătit, la curățenie, de la copii, la business, ba chiar și călcat de haine), mereu a fost totul mai ușor de dus.
M-am imaginat mereu, când eram mai mică, o mamă dedicată, în stare să facă ea totul, așa cum știam că fac mamele. Eram convinsă că voi fi o soție de nota zece, care gătește și ține casa lună și are grijă ca toate să fie la locul lor, niciun ciucure de covor să nu stea anapoda în fața ei, fără să aibă femeie în casă. Doar așa făceau femeile vrednice odată (și multe fac asta încă), nu? Aș fi putut băga mâna în foc că voi face nu doi copii, ci vreo patru, pe care îi voi îngriji (spăla, hrăni, adormi) fără probleme, de una singură.
