Nu exista mama perfecta, indiferent cat de tare ne-am dori acest lucru, indiferent cate carti despre parenting s-ar scrie in lumea asta. Dar acest aspect nu le consoleaza pe cele care isi doresc sa fac totul perfect pentru copii lor. Cum faci fata acestei provocari? Cum scapi de sentimentul de vina? Alina Alexandru a ajuns la urmatoarele concluzii…
Unul dintre cele mai importante lucruri, pe care nimeni nu ti le spune atunci cand te pregatesti sa devii mama, este faptul ca, printre multe alte emotii pe care o sa le simti de acum incolo, vina este una dintre cele mai coplesitoare. Sincer, nu m-ar mira daca acest fenomen ar capata si o denumire stiintifica, de genul SVPN, adica “Sindromul de Vina Post Natala”, BMM, adica “Boala Mamelor Moderne” sau EGAM, adica “Epidemia Generatieie Actuale de Mame”.
(…)
Mult timp m-am intrebat daca sunt doar eu cea care greseste constant fata de copil, iar restul mamelor (nu pot vorbi in numele tatilor, oricat am incercat, asa ca sa ma scuzati daca vreunul dintre voi cititi acest post si va simtiti exclusi) stiu exact ce au de facut. La intalnirile sociale din spatele blocului, din parcuri si locuri de joaca, nimeni nu scoate un cuvant despre acest aspect. Tot timpul se discuta alte fenomene cruciale cum ar fi starea de sanatate a copilului, remedii pentru colici, ce ii mai dam sa manance, care gradinita e mai buna, ce bona sau menajera putem recomanda, care pediatru e mai renumit si unde am mai fost in vacanta. Nu aud pe nimeni lasand capul in jos si recunoscand ca nu a crezut vreodata ca e atata de greu sa fii mama, ca este total depasita de situatie, ca nu are pic de spijin fizic sau emotional din partea familiei, ca se simte vinovata ca nu a putut naste natural sau ca nu si-a putut alapta copilul cat a dorit, ca mai tipa la el, dar apoi ii pare rau, ca il smuceste si ii pare si mai rau sau ca l-a lasat sa planga jumatate de ora si apoi au ramas si ea, si copilul marcati pe viata.
Nu mai zic de vina de a nu folosi scutece textile, de a nu purta copilul in wrap, sling sau altele, de a-l fi vaccinat, de a nu folosi homeopate in loc de alopate, de a nu-i da mancare bio, de a-l fi diversificat cu suc de fructe, in loc de legume fierte, de a nu sta acasa cu el pana la 2 ani, de a nu simti dragoste neconditionata sau vina de a pleca de langa el, chiar si pentru cateva ore. Cateodata am impresia ca sunt singura, intr-o lume plina de mame perfecte!
(…)
Adevarul este ca toate mamele, chiar si cele mai odihnite, ajutate, informate si disponibile emotional, simtim la un moment dat ca nu suntem suficient de bune. Nu conteaza ceea ce facem bine pentru cel mic, tendinta este sa ne concentram pe esecurile noastre. Daca toata saptamana ne-am comportat extraordinar cu copilul, ne-am inteles excelent, am facut totul ca la carte, iar duminica seara ne-am iesit din fire timp de 10 secunde, avem impresia ca o sa ramana marcat pe viata.
Partea buna este ca aceasta vina resimtita de mamele secolului nostru este perfect normala, nimeni nu scapa de ea pentru ca este o consecinta a dorintei de a fi o mama buna. Intr-o doza mica, se cheama remuscare si ne ajuta sa ne dam seama ca am gresit si ca vrem sa nu se mai repete. Partea proasta este ca acest sentiment, atunci cand este cronic, are tendinta de a ne bloca, de a ne izola emotional si de a ne paraliza eforturile de schimbare. Prin urmare, desi ne dorim foarte mult sa fim mame mai bune, ajungem sa repetam acelasi tipar deficitar si sa ne deterioram relatiile cu cei din jur. Vina devine si mai mare, odata cu avalansa de informatii despre ceea ce copiii nostri au nevoie. Atunci cand nu reusim sa bifam toate sfaturile expertilor in parenting, presiunea creste si mai mult si nu mai reusim sa ne bucuram de viata noastra de familie. Ceea ce nu reusim sa facem ca parinti incepe sa ne defineasca, iar stima noastra de sine are de suferit.
(…)
Ca mama a doi copii, am facut si inca fac multe greseli. Insa, pe masura ce ma confrunt cu si mai multe provocari ale maternitatii, imi dau seama ca a fi un parinte bun nu inseamna sa nu fac greseli, ci sa le fac, sa le constientizez, sa ma scutur de vina si sa fac efortul de a le repara. A fi mama buna inseamna sa ma ocup si de nevoile mele, in paralel cu cele ale copiilor mei. A fi mama buna inseamna sa recunosc ca nu ma descurc singura si ca am nevoie de ajutor. E important sa fiu realista si sa ma iubesc mai mult…
Voi va simtiti vinovate fata de copiii vostri?
