Sari la conținut

Alăptarea la cerere – Cum ştii că bebe cere?

Sara se trezeşte mereu veselă, cu chef de “vorbă” şi joacă. Dimineaţa sta şi câte o jumătate de oră şi îşi vede de treabă în pătuţ până ne mobilizăm şi noi. Când ne vede zâmbeşte cu gura până la urechi şi se luminează toată la faţă. Aşteaptă cuminte până o punem în curat, se uită la noi şi gângureşte. Cum i-am închis ultima capsa începe să scoată limba, să se lingă pe buze şi să plescăie a supt. Ne aşezăm comod şi se pune pe treabă.

Deşi mereu a fost un copil calm, tango-ul ăsta de când se trezeşte din somn şi până o pun la san nu a fost mereu un dans aşa frumos sincronizat. Au fost mulţi paşi stângaci, când eu nu înregistrăm primele semne subtile de foame pe care mi le transmitea şi ajungeam la faza în care ea plângea de foame şi era roşie la faţă, iar când în sfârşit ne aşezăm “la masă” era atât de agitată încât nu se ataşă corect.

Alăptarea la cerere trebuie să fie fix aşa: la cerere. Nu la 2 ore, nu la 3 ore sau după alte reţete recomandate. Dar de unde ştii că bebe cere mâncare atunci când încă nu ai experienţa şi până te obişnuieşti cu felul în care el îţi comunica nevoile?

Există multe semnale pe care bebe le emite până la plânsul de foame, care e ultima etapă de fapt şi care e bine să fie evitată.

“Mami, mi-e foame!” – În prima fază bebeluşul e vioi, deschide şi închide gura în mod repetat, scoate sunete ca un plescăit şi cauta sânul cu gura. E cel mai potrivit moment să fie pus la sân pentru că e suficient de odihnit şi alert, dar relaxat şi deci avem toate şansele unei ataşări corecte şi a unei hrăniri optime.

“Mami, mi-e foarte foame!” – Dacă am ratat primele semnale, în a doua fază deja bebeluşul devine agitat, da din mâini şi din picioare şi îşi băgă mâinile în gură.

“Mami, mi-e foame de nu mai pot!” – Când bebeluşul plânge, e foarte agitat şi roşu la faţă, înseamnă că deja a trecut la a treia etapă şi îi este foarte foame. Din experienţa mea de la început cu Sara, e indicat să liniştim copilul puţin înainte de a-l hrăni. Fiind foarte agitat şi înfometat e posibil să nu se ataşeze corect şi să nu se hrănească suficient.

(…)

Citește mai mult pe cristinaotel.ro!

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!