Sari la conținut

Când și cum învață bebelușul să stea în funduleț

Nimic nu am aşteptat cu mai mare ardoare decât să stea bebeluşul în funduleţ. Visam la aceste clipe care, credeam eu, îl vor smulge pe copil din braţele mele către alte lucruri mai interesante, cum ar fi să se dea în leagăn, să stea în căruţ şi nu în braţe, să se joace singur măcar câteva clipe.

Desigur, nu s-a întâmplat chiar aşa, nu a fost tocmai o eliberare, aşa cum mi-am închipuit, dar cu siguranţă a fost mai simplu să fac lucruri extrem de banale, cum ar fi să mănânc ceva sau să mă pieptăn, ba chiar şi să traversez strada.

Aşa că nu mă mir deloc dacă şi tu visezi la momentul în care va sta bebeluşul în funduleţ. Când se va întâmpla asta? Care sunt stadiile? Oare îl poţi ajuta cumva în tot acest proces? Voi încerca să vă răspund, mai jos, la aceste întrebări. 

Când stă un bebeluş în funduleţ?

Oricând între 4 şi 9 luni se poate întâmpla. Nu este un proces pe care să îl grăbeşti însă. Nu ar fi bine pentru sănătatea bebeluşului. Înainte de a sta în funduleţ el trebuie să îşi ţină bine capul, să aibă aibă dezvoltat un simţ al echilibrului şi să îl ajute muşchii spatelui. 

►Citește și Bebelusul la 5 luni

 

Cum îl poţi ajuta să se dezvolte pentru a sta în funduleţ?

Pentru dezvoltarea sa este foarte important că bebeluşul să fie pus pe burtică din când în când. Asta îl va ajuta să îşi dezvolte muşchii gâtului şi, ulterior, pe cei ai spatelui. Şi schimbarea repetată a poziţiei ajuta. Este posibil ca această poziţie să nu îi placă la început. Ajută mult dacă tu eşti în aria să vizuală. Ulterior îi poţi pune sub braţe şi trunchi o pernuţă în formă ovală. Asta îl va ajuta pe bebeluş să aibă capul un pic mai sus. 

În jur de 3, 4 luni bebeluşul va reuşi să stea câteva secunde în funduleţ, cu susţinere, fie din partea ta, fie din partea unor perne, fie cu ajutorul unui scaun conceput special pentru asta. Încercaţi această poziţie de multe ori, însă pentru perioade scurte. 

Învăţarea echilibrului. Eclilibrul depinde de dezvoltarea creierului. Dar şi el poate să fie exersat. Ţine bebeluşul la tine în braţe, pe podea, astfel încât să îi acorzi suport şi la spate şi pe laturi. Sau poţi folosi pentru asta colţul unei canapele. 

În jur de 4 luni este posibil să stea singur în funduleţ pentru câteva secunde. Pentru asta îşi va folosi braţele ca mijloc de a susţine greutatea trunchiului, dar şi pentru echilibru. Nu îl lasa însă singur în această poziţie întrucât bebeluşii sunt curioşi, sunt uşor de distras şi îşi pot pierde rapid echilibrul în timp ce încearcă să ajungă la altceva. 

La această vârstă, desigur,bebeluşul nu merge şi nici nu se ridică singur în funduleţ. Însă puteţi începe să faceţi exerciţii care să îl ajute. Cum ar fi să îl întindeţi pe bebeluş pe spate şi să îl trageţi de mânuţe până când se ridică în funduleţ. Sau puteţi să îl ţineţi de subţiori şi să îl lăsaţi să „păşească”.

Nu uitaţi, de îndată ce bebeluşul sta singur în funduleţ este momentul să fiţi foarte atenţi la securitatea sa! Nu îi puneţi la îndemână obiecte pe care le poate trage peste el. Pentru că braţele sunt foarte puternice şi le va folosi ca să tragă de tot ceea ce îl înconjoară.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti