Sari la conținut

Noul ghid al sucurilor de fructe: cât mai puţin pentru copii, deloc pentru bebeluşi

Noul ghid al Academiei Americane de Pediatrie recomandă ca bebeluşii să nu bea deloc suc de fructe şi setează porţii limitate stricte pentru copii.

Într-o nouă recomandare făcută publică săptămâna aceasta de Academia Americană de Pediatrie, părinţii sunt sfătuiţi să nu ofere deloc  suc de fructe copiilor de până într-un an, iar celor care au trecut de acest prag maximum 100 ml pe zi de suc natural 100 %, însoţit de prânzuri sau gustări.

Copiii sunt mari consumatori ai sucurilor de fructe (pentru că au un gust delicios şi arată foarte bine), iar părinţii nu impun niciun fel de limite, pentru că ştiu cât de sănătoase sunt fructele, în general.

Dar specialiştii avertizează că sucurile de fructe sunt foarte bogate în zahăr (zahar natural, da), iar acesta se traduce prin calorii în exces şi prin creştere în greutate, mai ales în cazul copiilor. Iar pe de altă parte, se poate traduce şi prin pierdere în greutate, pentru că sucul în exces se luptă cu senzaţia de foame şi copilul poate refuza consumul altor alimente.

Mai mult decât atât, sucul în exces poate favoriza apariţia cariilor, a diareii, a balonării şi a durerilor de burtică. Iar din punct de vedere nutriţional, sucurile de fructe sunt sărace în fibra care se găseşte în fructul întreg: „sucul de fructe nu oferă beneficii nutriţionale la fel de mari ca acelea oferite de fructele întregi, şi nu au niciun rol în dietele sănătoase şi echilibrate care ar trebui oferite copiilor”, spun specialiştii.

Noul ghid impune porţii limitate de sucuri de fructe pentru copii, în funcţie de pragurile de vârstă, astfel:

  • Bebeluşii de până în 6 luni – Deloc. Sucul de fructe poate cauza probleme nutriţionale, dacă este înlocuit cu laptele de mamă.
  • Bebeluşi 6-12 luni. Cel mai bine este să se evite, încă, consumul de suc de fructe. Fructele ar trebuie oferite în stare naturală sau pisate, sub formă de piure. Iar dacă se recomandă consumul de suc din motive medicale, limitaţi-vă la un pahar (nu la o sticlă). Mai mult, nu daţi copilului sucuri înainte de somn, pentru că acestea favorizează apariţia cariilor.
  • Copii 1-3 ani – Nu mai mult de 100 de ml pe zi de suc natural, însoţit de un fel principal sau de gustare. Nu se recomandă consumul între mese, pentru că diminuează pofta de mâncare din timpul meselor principale.
  • Copii 4-6 ani – Nu mai mult de 200 de ml de suc pe zi
  • Copii 7 – 18 ani – Nu mai mult de 160 de ml de suc pe zi.
Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!