Sari la conținut

Cât de greu e, de fapt, să fii părinte?

Există și bebeluși… liniștiți! Iar unul dintre părinții norocoși este tăticul-blogger Robert Diaconeasa. Cât de norocos? Aflați din cele ce urmează…

Astăzi s-au împlinit 8 luni de când Ingrid a venit în familia noastră ca să ne arate cât suntem de binecuvântați! 8 luni de vis, 8 luni de „noi 3”, 8 luni de poveste! 8 luni în care i-am mulțumit zilnic lui Dumnezeu pentru că ne-a dat voie să avem acest copil incredibil, care ne-a făcut onoarea să ne aleagă chiar pe noi să-i fim părinți!

De fiecare dată când ieșim la un eveniment, oamenii ne felicită pentru felul în care arătăm și în care transmitem „o energie aparte”.
„E fericirea”, le spunem! Nu, nu e un clișeu ieftin, e purul adevăr. Cel mai mare compliment pe care noi îl primim vine din partea oamenilor din jur, care spun că „se simte și dincolo de monitor cât de fericită e Ingrid”. Păi e, cum să nu fie, din moment ce e rodul dintre doi oameni care se iubesc și se respectă?
Pentru noi, rolul de părinte a venit ca un lucru atât de firesc în viață încât toate s-au așezat exact așa cum trebuie după venirea pe lume a lui Ingrid.
Sigur, nașterea unui copil vine cu schimbări majore în viața fiecărui cuplu, dar odată ce ești 100% pregătit psihic totul devine o simplă chestie de obișnuință. Dacă ți l-ai dorit, cu siguranță copilul se va integra perfect în programul tău.

Știu că par luate din cărți, dar poveștile despre părinți super relaxați și copii pe care aproape nici nu-i simți în casă sunt adevărate. În fond, cărțile (fie ele și ficțiuni) au la bază povești reale, nu-i așa?
Vorbeam despre schimbări. DA, există și DA, trebuie să ții cont de ele ca să fii un părinte exemplar. Fii responsabil! Ascultă-ți copilul încă din primele zile de viață. Studiază-i comportamentul și descoperă fiecare lucru care îi face plăcere, care îl deranjează, care îl calmează etc. Nu fii egoist!

Tu, proaspăta mămică, ține cont de sfatul medicului și ai grijă la alimentație. Lasă poftele și concentrează-te pe hrană cât mai light și sănătoasă! Copilul a trecut pe primul plan. Are nevoie de tine, are nevoie de laptele tău „curat” ca să crească și să se dezvolte armonios. Să nu aibă gaze. Gazele provoacă suferința celui mic, crampele îi provoacă disconfort. Zile la rând! Pentru ce? Pentru 3 minute de fericire după ce ți-ai satisfăcut niște „pofte”? Mai gândește-te o dată! Crezi că se merită? :)

Responsabilitate! Știu, nu ești obișnuit/ă să te trezești în mijlocul nopții ca să schimbi copilul ori ca să îl hrănești. Știu, îți plăcea să te culci târziu în noapte și să te trezești la prânz. Ei bine, ca orice altă modificare pe care ai făcut-o în viața ta până acum, și de data aceasta vei reuși. Trebuie doar să te gândești la câtă nevoie are de tine și totul capătă un nou sens. Programul se modifică exact ca prin minune și reprizele scurte de somn devin ceva normal.

Atenție! Nu, nu mai sunteți voi pe primul plan. Totul se rezumă la bebe. Are nevoie de ambii părinți, are nevoie să simtă dragostea voastră, are nevoie să se simtă în siguranță alături de voi. De asta v-a și ales să-i fiți părinți! Știe că alături de voi poate avea parte de liniște! N-ați vrea să-l dezamăgiți, nu?

(…)

Citește mai mult pe daddycool.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!